Direcția calitatea vieții personalului

General-locotenent de flotilă aeriană (rtr.) DOBRAN ION, 98 de ani
23.11.2017


 
General-locotenent de flotilă aeriană (rtr.) DOBRAN ION,  98 de ani
vizitat pe 23.11.2017

 
"Războiul este o pierdere teribilă de vieți. Dacă foștii inamici pot fi prieteni, există speranță pentru umanitate".

Veteranul de război general-locotenent (rtr.) Ion Dobran, în vârstă de 98 de ani – singurul pilot rămas în viață care a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, a devenit un simbol, un model de onoare şi demnitate militară.
Dăruit cu pasiunea pentru zbor, şi-a modelat viaţa după principii ferme şi idealuri în care mai crede cu tărie şi astăzi, fiind o sursă de admiraţie şi respect pentru tinerele generaţii.
În cadrul proiectului ”Acasă la veterani”, domnul general-maior Nicolae Lupulescu, consilier coordonator al Statului Major al Apărării, împreună cu reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, l-au vizitat astăzi pe venerabilul veteran de război.
Ne-a întâmpinat plin de entuziasm, având bucuria și plăcerea să ne relateze câteva din faptele de bravură săvârșite ca pilot în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Într-o cămăruță a casei se aflau expuse foarte multe poze, decorații, machete, articole din ziar, cărți cu întâmplările și faptele de eroism săvârșite de dânsul sau alți colegi pe front.
”În ceea ce mă privește mă bucur că am reușit să scriu singurul jurnal din aviație care cuprinde o parte din misiunile la care am participat”.
S-a născut pe data de 05 februarie 1919, la Văleni Podgoria, jud. Argeș. A urmat școala primară la București, liceul militar la Târgu Mureș, Școala Militară de Ofițeri de Aviație Cotroceni-București, pe care a absolvit-o în anul 1941. A fost repartizat la Flotila 1 Vânătoare ca pilot de vânătoare. A pilotat pe avionul IAR 80 și a fost încadrat ca pilot în Grupul 9 Vânătoare, Escadrila 48.
Tatăl său, plt.maj. Constantin Dobran a participat pe front în Primul Război Mondial, 1916-1918, în zona Moldovei-Mărășești, Mărășești, Oituz. La 42 de ani s-a pensionat din Jandarmerie. Mama a lucrat ca administrator la o maternitate din București. Unchiul său, lt.col. Ion Dobran, a fost pe front în Primul Război Mondial, având funcția de Comandant al Arsenalului Armatei.
Încă din copilărie a fost pasionat de aviație . Părinții îi cumpărau revista ”Cerul meu”. Era singura revistă de aviație. Mai târziu această pasiune s-a materializat ajungând să piloteze ”păsări de oțel”.
Pe front a participat în perioadele aprilie 1942 - august 1943 și octombrie 1943 - mai 1945 în Mariupol, luptând împotriva aviației rusești, pe teritoriul național în Ploiești, luptând împotriva aviației de bombardament americane și în Cehoslovacia, luptând împotriva Germaniei.
A fost comandantul Escadrilei 48 Vânătoare (albastră) din Grupul 9 Vânătoare. A participat la 340 de misiuni, 74 lupte aeriene și a avut 8 victorii aeriene confirmate, 2 probabile și un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viaţă fără răni grave.
”La un moment dat, în timpul unei lupte aeriene, blindajul din spate al scaunului a fost străpuns, în dreptul omoplaților mei, neputând să mai stau rezemat și a trebuit să forțez aterizarea.
Avioanele românești nu se puteau angaja în luptă decât la înălțimi de 5400-6000 m altitudine. Mai sus era aproape imposibil să acționezi.
La bordul avionului aveai toate la îndemână. Aveai un ”tun„ două sau trei, care acționau electric prin apăsarea unei clapete. Aceeași clapetă dacă era întoarsă devenea trăgaci pentru mitralieră. Cu degetul mic vorbeai la radio.Cabina avionului era deformabilă”.
Unchiul său, lt.col. Ion Dobran, îi trimitea scrisoari pentru a-l încuraja. ”Mergi cu fruntea sus și călăuzit de ideea că (inamicul) trebuie învins. Ai încredere în tine și totdeauna, înainte de a zbura, verifică-ți personal aparatul”.
Domnul Dobran iși aduce aminte cum s-a ales cu porecla în timpul războiului.
”M-am luat la întrecere cu un pilot german, pentru a vedea cine zboară cel mai jos. Eu am reușit, în inconșiența tinereții să ating de 14 ori iarba. Când s-a dat jos pilotul german a zis ”acesta nu e pilot este fachir” și ”Fachir” mi-a rămas porecla de-aici înainte”.
A finalizat studiile la Școala Militară de Ofițeri Activi de Aviație în 1941 și a îndeplinit mai multe funcții: comandant de escadrilă la flotilă de vânătoare (în război), șef birou instrucție la regiment de vânătoare (1945-1951) și șef secție școli la Comandamentul Forțelor Aviației Militare (1951-1952).
A fost îndepărtat din Armată în 1952 pe motiv că tatăl soției fiind profesor de matematică și autor de manuale, a fost considerat burghez.
Veteranul de război Ion Dobran a fost decorat cu Ordinul „Steaua României”, Ordinul „Coroana României”, Ordinul „Virtutea Aeronautică”, Ordinul „Leul Alb” (Cehoslovacia), Medalia „Victoria” (URSS), Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist’’ și Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial’’.
***
Programul„Acasă la veterani” este un program de vizite la domiciliul veteranilor de război, în mod deosebit la cei care nu mai au familie, care sunt singuri, de regulă în ziua împlinirii unor vârste (peste 90 de ani).