Locotenent (rtr.) BĂDĂU CONSTANTIN, 94 ani

10.01.2018

Locotenent (rtr.) BĂDĂU CONSTANTIN,  94 ani

vizitat pe 10.01.2018
 

Plecând pe front, nu s-a gândit nicio clipă la recompense ori decorații.

La început de an 2018, în cadrul programului ”Acasă la veterani”, generalul-maior Valentin Becheru, comandant al Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, structură subordonată Statului Major al Apărării, împreună cu reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, l-au vizitat pe locotenentul (rtr) Constantin Bădău, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial.

Domnul Bădău pe timpul războiului a fost radiotelegrafist, acest lucru făcând ca întâlnirea celui care conduce astăzi comunicațiile în Armata României cu venerabilul nostru veteran, care în timpul războiului asigura cu rapiditate transmiterea ordinelor de luptă, precum și alte date și informații necesare comandanților, să fie nu numai caldă și prietenească, ci și “tehnică”.

Astăzi, veteranul nostru are onorabila vârstă de 94 ani. Domnul Bădău s-a născut pe 21 septembrie 1923, fiind încorporat la mijlocul verii anului 1944, la Regimentul 7 Artilerie Buzău în funcția de radiotelegrafist. După o lună de instrucție centralizată, a fost trimis pe linia frontului Iași-Pașcani.

La puțin timp, a fost trimis împreună cu încă 5 recruți la Școala de transmisiuni, dislocată în apropierea Bucureștiului, pentru a deveni radiotelegrafist. “Școala pregătea radiotelegrafiști pentru front. Până pe data de 23 August m-am pregătit pentru a deveni specialist al aparatului portativ ”G – portativ”, un dispozitiv de transmitere al informațiilor morse, ajungând să prind și să transmit 60 de morse pe minut”.

Își amintește cu plăcere că cel care i-a fost primul instructor era un locotenent capelan, acesta fiind un adevărat părinte pentru el.

Când pe 23 August a sunat alarma, undeva pe înserat, a plecat în pădure, unde, “înlemnit de spaimă și cu inima cât un purice, am stat împreună cu câțiva nemți, cu gândul ce-mi bântuia prin minte că de acum încolo va trebui să lupt împotriva acestora”. Chiar în acea noapte, în timp ce capitala era bombardată, au fost organizați pe plutoane, primind muniție și o pușcă mitralieră, și trimis în marș în Cartierul Militari pentru a apăra Școala de Război. Paza școlii era asigurată de către nemți. În ziua ce a urmat, o delegație militară română a intrat în școală, purtând discuții cu nemții pentru ca aceasta să fie preluată de către armata română. La puțin timp, nemții s-au predat cu un steag alb arborat în vârful unei puști, aceștia fiind predați la o unitate militară de la Ciorogârla.

La începutul lunii septembrie a fost trimis într-un camion ”sovietic” la Buzău pentru a executa paza prizonierilor nemți capturați și depuși la închisoarea civilă din oraș. Impresionat de drama suferită de aceștia din cauza lipsei hranei, erau pur și simplu ”morți de foame” pentru că primeau o singură masă pe zi compusă din varză fiartă și mămăligă, le dădea din norma sa de hrană, cu sentimentul că procedează firesc și normal.

În luna februarie 1945 a fost trimis în Cehoslovacia ajungând până în Banska Bistrița. “În țările pe unde am trecut eram încartiruiți la cetățeni acasă, aceștia ne-au primit foarte bine, asigurându-ne condiții decente de existență. În urma repartizării am ajuns la Bateria 2 Artilerie samarizată condusă de căpitanul Mustață, îndeplinind funcția de curier. Fiind recrut, necăsătorit și fără copii eram trimis în cele mai dificile și periculoase misiuni”

Una din misiunile sale era să ducă date la Bateria trageri cu coordonatele obiectivelor ce urmau să fie bombardate. “Căpitanul Mustață m-a învățat cum să supraviețuiesc și cum să mă feresc să fiu capturat, în caz contrar trebuind să înghit bilețelul cu informații”.

Își amintește că într-o dimineață în timp ce ducea un bilețel cu noile coordonate a fost reperat de către o mitralieră inamică trăgându-se asupra sa. “Gloanțele răpăiau pe lângă mine fiind obligat să-mi scot lopățica mică și să sap un locaș pentru a supraviețui”.

Demobilizarea (deconcentrarea) l-a prins la Salonta. S-a întors la Oradea de unde Regimentul a venit pe jos până la Medgidia. Pe timpul retragerii a beneficiat din partea rușilor de un permis de liberă trecere, fapt ce l-a scutit de multe neplăceri. Cea mai frumoasă perioadă care și-o amintește cu plăcere este aceea când a fost curier la Medgidia, asigurând transportul documentelor între Regiment și Divizionul dislocat în Constanța. “Transportam documente de la Divizion cu ordine de trecere în rezervă, încuiate și sigilate într-o geantă cu lacăt. În acea perioadă au fost trecuți foarte mulți ofițeri în rezervă”.

La 1 octombrie 1946, a fost trecut în rezervă, dar armata a reprezentat ”o mare școală” de unde a avut ce învăța. Locotenentul (rtr) Bădău a fost decorat cu Medalia ”Bărbăție și Credință” cu spade, clasa a III-a.

La 2 luni după trecerea în rezervă, veteranul nostru a fost angajat la RATB. În anul 1948 s-a căsătorit având doi copii, însă unul dintre ei a decedat la o vârstă fragedă.

În anul 1954, timp de 1 an de zile a fost trimis în Coreea de Nord, participând, în calitate de șef al Crucii Roșii, la construcția unui spital. “Am plecat din țară cu 6 barăci și aproximativ 400 de paturi unde împreună cu 39 de conaționali am contribuit la refacerea unui spital. A fost o perioadă dificilă având în vedere diferențele de cultură, limbă, hrană, adaptare la temperaturile ridicate”.

Se mândrește cu cei 3 nepoți ce-i înseninează zilele, facându-l să uite faptul că acum un an de zile si-a pierdut soția. Locuiește singur, însă băiatul și nepoții au grijă de el.

Familia a fost deosebit de bucuroasă pentru vizită, dar și pentru faptul că Ministerul Apărării Naționale se preocupă de soarta veteranilor de război.

*****
Programul„Acasă la veterani” este un program de vizite la domiciliul veteranilor de război, în mod deosebit la cei care nu mai au familie, care sunt singuri, de regulă în ziua împlinirii unor vârste (peste 90 de ani).
În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ 9.000 de veterani de război, circa 280 de văduve de război şi în jur de 66.000 de văduve de veterani de război.