Direcția calitatea vieții personalului

Vizită la dl. gl.bg.(rtr.) Policarp DOVÂNCESCU - veteran de război
23.11.2018


         În contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, domnul general de brigadă în retragere Policarp DOVÂNCESCU - veteran de război, a fost vizitat de către o echipă a postului de televiziune - Realitatea TV însoțită de un reprezentant al Direcției calitatea vieții personalului, în vederea realizării unui material video.
          Profitând de această ocazie, reprezentantul Direcției a înmânat distinsului veteran Albumul „100 de ani de viață, 100 de ani de istorie”, lucrare în care se regăsește relatată și experiența deosebită a domniei sale de pe front.
          Domnul Dovâncescu s-a născut în comuna Valea Lungă-Gorgota, jud. Dâmbovița, într-o familie cu 11 copii. El a fost singurul copil care fost dus la școală. Având o memorie foarte bună, de-a lungul timpului s-a evidențiat la învățătură, fiind astfel declarat șef de promoție la Școala de subingineri, Școala Militară de Transmisiuni și Academia Militară.
          A participat pe front în perioada 1941-1945 în Campania de Est și de Vest și a luptat în Rusia, Ucraina, Cehoslovacia și Ungaria.
          „În urma unei acțiuni de realizare a legăturilor telefonice am călcat pe o mină și am fost rănit, dar nu m-am lăsat bătut și am continuat acțiunea. Pentru această faptă am fost decorat”, ne povestește dl. Dovâncescu.
           A fost luat prizonier la ruși și trimis în Siberia, unde a stat un an, între 1942-1943. Condițiile de detenție au fost foarte grele și aprige, prizonierii fiind plini de păduchi, înfometați, iar gerul năprasnic le îngreuna și mai mult viața.
          „Cine nu mai putea să meargă și cădea jos de oboseală, era împușcat direct ”, spune cu emoție în glas venerabilul veteran.
           În anul 1945 a fost lăsat la vatră cu gradul de locotenent.
           Pentru faptele sale săvârșite pe câmpul de luptă, distinsul veteran a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” și Ordinul „Steaua României”.
           A activat ca ofițer activ, în perioada 1947-1977, ocupând diferite funcții printre care comandant al Clubului Sportiv al Armatei Steaua (1949), lector universitar la Academia Militară și șef Secție învățământ militar în MApN.
           Acum, la venerabila vârstă de 102 ani, se bucură de prezența fetei, a nepoților și a celui mai mic membru din familie, un strănepot în vârstă de 3 ani.
           Vizita noastră i-a produs o puternică emoție și, cu ochii înlăcrimați, ne-a transmis urări de sănătate și mult succes în tot ceea ce întreprindem în viitor .
 
Text/foto: Mirela Florian
 
Datele personale și fotografiile au fost postate cu acordul domnului gl.bg.(rtr.) Policarp Dovâncescu