Vizită la doamna Șerbănescu Constantina - văduvă de veteran de război

          „100 de ani de viață, 100 de ani de istorie”
 
          Doamna Constantina Șerbănescu, văduvă de veteran de război, a fost vizitată și sărbătorită cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani și a Zilei de 8 Martie, de o echipă a Direcției calitatea vieții personalului, în cadrul proiectului „Acasă la Veterani”.
          Ne-a întâmpinat cu emoție, fiind foarte bucuroasă că reprezentanții Ministerului Apărării Naționale i-au trecut pragul.
          Distinsa doamnă s-a născut în satul Constantinești, comuna Scornicești, jud. Olt, într-o familie cu 4 copii, fiind cea mai mare. A urmat cursurile școlii gimnaziale în cadrul comunei natale, ulterior ajutându-și familia la treburile gospodărești.
          După vârsta de 18 ani a fost angajată la Societatea de Transport București (STB).
          Rodul căsătoriei, încă de tânără, cu domnul Nicolae Șerbănescu, sunt cei doi băieți, acum ingineri de profesie, de care doamna Constantina este foarte mândră.
          Soțul dânsei, domnul Nicolae, s-a născut în zona Olteniei, în localitatea Bircii,  pe vremuri raionul Potcoava, pe data de 28.10.1915.
          Acesta a participat pe front în Campania de Vest, ajungând până în munții Tatra. A îndeplinit funcțiile de șofer camionetă și mecanic conductor, pe vestitul tanc T34.
          După război a lucrat la Fabrica de vopseluri din București, ulterior la Ministerul Industriilor, ieșind la pensie la vârsta de 65 de ani.
          Rămasă văduvă încă din anul 1986 doamna Constantina a fost înconjurată, permanent și cu dragoste, de cei doi copii. Acum se poate mândri și cu 4 nepoți și 3 strănepoți.
          Secretul longevității dânsei constă într-o viață cumpătată, liniștită, ținând post și nefăcând excese alimentare.
          A fost foarte încântată de vizita echipei noastre și ne-a urat sănătate și succes în acțiunile noastre viitoare.
 
LA MULȚI ANI, doamna Constantina!
 
          Începând cu data de 15 noiembrie 2017 acest proiect de suflet al Direcției calitatea vieții personalului, beneficiază de sprijinul Arômes Noirs, Fornetti Románia, Luna Solai, Angelli și Magiun de prune Topoloveni.
 
Text:   f.p.Mirela Florian
 Foto: plt.adj.pr. Gheorghiță Tunaru
Datele personale și fotografiile au fost postate cu acordul doamnei Șerbănescu Constantina

Top