Direcția calitatea vieții personalului

Vizită la dl. cpt.(rtr.) Constantin BALTAG - veteran de război
12.06.2019


100 de ani de viață, 100 de ani de istorie
 
          Domnul cpt. (rtr.) Constantin BALTAG, veteran de război, a fost vizitat astăzi, de reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, cu ocazia aniversării celor 100 de ani, în cadrul programului „Acasă la Veterani”.
          Distinsul veteran ne-a primit cu voioșie, fiind foarte entuziasmat că reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale i-au trecut pragul în această zi aniversară.
          Domnul Baltag s-a născut în localitatea Bisoca, (raionul Râmnicu Sărat), jud. Vrancea, în data de 11.06.1919. După absolvirea școlii gimnaziale din localitatea natală, a urmat un curs de calificare, pregătindu-se pentru meseria de ospătar.
          La vârsta de 22 de ani, în februarie 1941 a fost încorporat la Brăila și apoi repartizat în București, la Compania I Aruncătoare de Flăcări, în cadrul Batalionului ACG (Apărare Contra Gazelor).
           A participat pe frontul de Est, în campania din Odessa, ca pușcaș și trăgător la aruncător de flăcări.
          „În august 1941 am trecut Nistrul. Am mers pe jos până am ajuns la aproximativ 60 km de Odessa, mărșăluind zi și noapte, pentru a nu da răgaz inamicului să se organizeze. În timpul unei acțiuni militare am fost rănit la picior și în spate de o lovitură de brandt. Am fost luat de brancardieri și transportat cu trenul, într-un vagon plin cu răniți, până la Timișoara. Eram toți murdari și plini de păduchi. Soldații cu răni grave, fără mâini, fără picioare, au fost internați într-un spital de campanie iar ceilalți, printre care și eu, am fost instalați într-un cămin de copii, special amenajat pentru răniții de pe front. Am fost operat, fiindu-mi scoase schijele mari, iar cele mici, le păstrez în corp și astăzi.
          S-au dus lupte foarte grele la Odessa, cu pierderi foarte mari, dar am supraviețuit cu ajutorul lui Dumnezeu. Am fost lăsat la vatră în decembrie 1944”, ne povestește cu emoție distinsul veteran.
          Pentru faptele de vitejie săvârșite pe câmpul de luptă, a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.
          De asemenea, în urma ordinelor de avansare emise de către Ministerul Apărării Naționale, distinsul veteran a ajuns la gradul de căpitan în retragere.
          După război s-a angajat ca funcționar public la Banca Națională Română, de unde a ieșit la pensie.
          S-a căsătorit în anul 1951 cu doamna Adela, care lucra ca dactilografă la Centrul de cercetări statistice. Ne povestește cu emoție că a avut o căsnicie fericită, timp de 68 de ani.   Nu are copii, dar se poate bucura acum de atenția și grija doamnei Milica, nepoată din partea soției.
          Distinsul veteran a fost profund emoționat de vizită și ne-a transmis urări de bine, sănătate și succes în acțiunile noastre viitoare.    
 
          Începând cu data de 15 noiembrie 2017 acest proiect de suflet al Direcției calitatea vieții personalului, beneficiază de sprijinul Arômes Noirs, Fornetti Románia, Luna Solai, Angelli, Magiun de prune Topoloveni și Cofetăria Piticot.

Text: Mirela Florian
Foto: DCVP

Datele personale și fotografiile au fost postate cu acordul domnului cpt.(rtr.) Constantin BALTAG