Direcția calitatea vieții personalului

Vizită la dl. mr. (rtr.) Ion CHIVU - veteran de război
15.09.2020


Domnul mr. (rtr.) Ion CHIVU, veteran de război, a fost vizitat astăzi, la împlinirea venerabilei vârste de 97 de ani de către reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, în cadrul proiectului „Acasă la Veterani”.
 
Distinsul veteran a participat pe front în perioada 1944-1945, la Flotila 1 Vânătoare Pipera, ca furier și radiotelegrafist.
 
„Am avut ocazia să-i cunosc pe cei mai mari ași ai aviației, inclusiv Bâzu Cantacuzino, care era un om foarte popular și se purta foarte bine cu soldații. Pe front mă aflam cu regimentul la Câmpia Turzii. Am ajuns aproape de granița cu Cehoslovacia. Mi-a plăcut modul de organizare a armatei române, cu toate că aveam multe neajunsuri. Când s-a terminat războiul mă aflam la Turda. După război, am lucrat ca telegrafist la Comandamentul Trupelor de Transmisiuni, timp de 6 ani, apoi ca tehnician, până la ieșirea la pensie”, ne povestește domnul Chivu.
Pentru faptele de vitejie de pe câmpul de luptă venerabilul veteran a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.
 
Domnul Chivu ne povestește cu emoție în glas de soția acestuia, cu care a fost căsătorit până în anul 1980, „o femeie foarte frumoasă pe care nu am putut să o înlocuiesc”.
 
Vizita noastră l-a bucurat nespus pe distinsul veteran, ne-a mulțumit și ne-a urat succes în continuare.
 
Îi urăm și noi pe această cale La Mulți Ani, multă sănătate și fericire alături de cei dragi!
 
Cinste și onoare veteranilor de război!
 
Acest proiect de suflet beneficiază de sprijinul Fornetti Románia, Luna Solai, Magiun de prune Topoloveni,  S.C. Jidvei, Cofetăria Piticot și S.C. Display Total Grup SRL, Maspex România SRL
Text: Florian Mirela
Foto: Slt. Mistreanu Constantin Viorel
Datele personale și fotografiile au fost postate cu acordul domnului mr. (rtr.) Ion CHIVU
#mapn#ArmataRomâniei#dcvp