Direcția calitatea vieții personalului

Comemorare sg. maj. Alexandru PURLE - veteran de război
10.06.2020


     Cu prilejul evenimentului organizat în localitatea Ștei din județul Bihor, de Ziua Eroilor, a avut loc  o slujbă de pomenire pentru a cinsti memoria eroilor căzuți pe câmpurile de luptă pentru credință, întregirea și libertatea neamului, precum și în memoria veteranului de război Alexandru Purle, decedat pe 7 martie 1993.
     Distinsul veteran s-a născut în localitatea Ștei, pe data de 7 aprilie 1920, într-o familie cu 10 copii. Tatăl său a fost mecanic de gater, iar mama casnică. A absolvit cursurile școlii primare în localitate, apoi de la vârsta fragedă de 13 ani a plecat să muncească în  localitatea Piștea, din județul Timiș.
     Fiul acestuia, Ioan Purle, ne-a relatat câteva aspecte din participarea tatălui pe front: „Tatăl meu a fost încorporat într-o unitate de artilerie grea din Alba Iulia, din cadrul Companiei a IV-a. A participat pe frontul din Moldova, unde s-au dus lupte grele cu armata sovietică ce intrase în România. Atunci eram alături de nemți. Ulterior, în perioada 1942-1943 a participat cu unitatea pe frontul din Rusia, ajungând până la Stalingrad. După 23 august 1944 tatăl meu a ajuns pe frontul din Ungaria, Cehoslovacia, până în munții Tatra, luptând până la sfârșitul războiului, 9 mai 1945”.
     
După război, bravul veteran s-a întors acasă la soția sa Cătălina și la primul lor copil. S-a angajat la o cantină,  ca șef de aprovizionare, unde a lucrat până în anul 1960. Ulterior a urmat o școală de meseriași, obținând  calificarea de instalator, fiind încadrat la IGCL Ștei, de unde a ieșit la pensie.
     În urma distinsului veteran de război au rămas doi fii care își aduc aminte cu mândrie și nostalgie de cel care le-a fost model și exemplu în viață.
     În semn de prețuire pentru faptele de vitejie de pe câmpurile de luptă și pentru viața exemplară de care a dat dovadă, distinsului veteran de război i s-a acordat titlul de „Cetățean de onoare”, postmortem, al orașului Ștei.
 
     Cinste și onoare veteranilor de război!
                    
 Sursă text/foto: Ionel POPA