Direcția calitatea vieții personalului

Semnificația zilei de 9 mai!
09.05.2020


”Este comod si plăcut, sa citești istoria, sau s-o scrii. Este însă o fericire s-o trăiești și mai ales s-o faci”
(Nicolae Iorga)

Marcăm astăzi 143 de ani de la proclamarea independenței României, 70 de ani de solidaritate europeană și 75 de ani de la încheierea Celui de-Al Doilea război Mondial.

9 mai 1877 a reprezentat pasul fundamental în consolidarea României ca stat independent și unitar, prin curajul și determinarea înaintașilor noștri care, cu gândul la generațiile viitoare, au contribuit la crearea statului român modern.

Tot astăzi, cinstim sacrificiul veteranilor de război, eroilor, oameni simpli sau de stat, care au sperat într-o lume nouă și au contribuit prin jertfa lor la sfârşitul celei mai însângerate file a istoriei secolului trecut, Al Doilea Război Mondial.
În cei trei ani, zece luni si douăzeci de zile de război (1941-1945), armata română a pierdut un număr de 794.562 militari (22.592 ofițeri, 17.460 subofițeri, 754.510 trupă) astfel: 92.620 morți, 333.966 răniți si 367.966 dispăruți, dintre care 624.740 în campania din est și 169.822 in campania din vest.
Nu putem încheia fără să consemnăm că oriunde a ajuns ostașul român, în est sau în vest, nu a jefuit, violat sau acaparat bunuri, ci a fost îngăduitor, respectând si protejând populația bunurile acesteia, monumentele culturale, istorice si religioase, împărțind de nenumărate ori rația zilnică la Cernăuți, Chișinău, Odessa, Stalingrad, Budapesta, Debrețin, Brno, Banska Bystrica, Zvolen și unde i-au mai purtat valurile războiului, atrăgându-și simpatia si respectul populației locale și amintiri elogioase peste ani.
De asemenea, sărbătorim astăzi 70 de ani de la semnarea Declarația Schuman, cu încredere în viitorul proiectului european și cu asumarea unui rol constructiv al României în acest proiect. Trecem astăzi printr-un amplu proces de dezbatere pe tema viitorului Uniunii, un proces care nu e întotdeauna simplu sau comod privind democrația, securitatea și prosperitatea - durabile pentru întregul continent.
Sursă Text/FOTO: Facebook ANVR (Asociația Națională a Veteranilor de Război)
BIROUL PERMANENT AL A.N.V.R.