Armistițiul de Crăciun din Primul Război Mondial 20.12.2019
O POVESTE PE CARE ISTORIA N-AR TREBUI SA O UITE NICIODATA!!!Nimic nu-i mai sinistru pe pământul ăsta decât războiul. Oameni care nu se cunosc se omoară între ei, viaţa nu mai are niciun preţ, omenia este aruncată la gunoi, cea mai importantă dorinţă devine, animalic, supravieţuirea cu orice preţ, omoară-l tu primul ca să nu te omoare el pe tine. Negura minţii şi a tuturor simţurilor.
Prima Conflagraţie Mondială a rămas cunoscută în memoria contemporanilor drept „Marele Război”, nu doar din cauza proporţiilor de neimaginat până în acel moment (peste 14 milioane de victime în total), ci, mai ales, a cruzimilor care i-au caracterizat desfăşurarea. Cu toate acestea, Primul Război Mondial a lăsat istoriei un episod unic şi aproape incredibil, de neimaginat între ofiţerii scorţoşi de la Statele Majore, dar pur omenesc între tranşee, între amărâţii puşi să se măcelărească unii pe alţii: Armistițiul de Craciun din 24 decembrie 1914.
Crăciunul din 1914 a adus pace și fotbal între tranșeele inamice din Primul Război Mondial
În acea zi, o parte a trupelor implicate în luptele de pe Frontul de Vest, au decis ca armele să tacă pentru a putea auzi colindele, cele proprii şi cele ale inamicului. Cei implicaţi au cântat colinde, separat şi alături de ceilalţi cobeligeranţi, s-au întâlnit între tranşee, în „Ţara Nimănui” (No Man’s Land), au schimbat şi au băut împreună şnaps, şampanie, bere, au mâncat brânză, ciocolată, au fumat şi au prizat tutun. Mai mult, au jucat şi fotbal. Amical!
Britanicul Graham Williams, sergent în Brigada a V-a Londoneză de Puşcaşi îşi amintea în „The Times” prin 1947: „Brusc, au început să apară lumini de-a lungul parapetului german care era la 50-60 de metri de noi, erau brazi împodobiţi cu lumânări aprinse, care au ars constant în aerul îngheţat, fără vânt… Pentru început, germanii au cântat un colind de-al lor şi apoi noi am cântat unul de-al nostru, până când noi am început să cântăm «O Come, All You Faithful» şi germanii s-au alăturat imediat cântând acelaşi imn în versiunea sa latină, «Adeste Fideles». Şi m-am gândit, ei bine, acesta este într-adevăr un lucru extraordinar: două naţiuni, în mijlocul unui război, cântând acelaşi colind”.
Și-au aprins țigările unii altora, au făcut schimb de brichete
Colindele comune l-au inspirat pe căpitanul german Josef Sewwald să facă un gest îndrăzneţ: „Am strigat la duşmanii noştri într-o engleză aproximativă, fusesem la Londra vreo două luni în 1910, că nu vrem să tragem şi că am vrea să facem un armistiţiu de Crăciun. Am spus că voi veni din partea mea şi vom putea vorbi unii cu alţii. La început a fost un moment de tăcere, apoi am mai strigat încă o dată, i-am invitat încă o dată şi britanicii au strigat în germană «Nu trageţi!”. Apoi, un bărbat a ieşit din tranşee, am făcut şi eu acelaşi lucru şi ne-am dat mâna… e adevărat, cu prudenţă… Imediat au început să iasă soldaţi şi de la noi, şi de la ei”.
„Am dat mâna, ne-am urat Crăciun Fericit şi am început să avem conversaţii de parcă ne ştiam de ani de zile… Ce privelişte… Grupuri de germani şi britanici întinse pe toată linia frontului. Din întuneric auzeam râsete şi vedeam lumini. Un neamţ i-a aprins ţigara unui scoţian şi invers, au schimbat apoi brichetele şi alte suveniruri”, îşi aminteşte capelanul militar scoţian John Ferguson din Culloden.
Meciul de fotbal n-a avut nevoie de arbitru...
Normal între bărbaţii tineri, s-a jucat şi fotbal. Fostul caporal englez Ernie Williams, din Divizia 55 Infanterie, a povestit în 1983, pentru CNN, că „Mingea a apărut de undeva, nu ştiu de unde, dar din tabăra germanilor. S-au făcut repede niste porţi, un băiat cu nişte mânuşi noi, nouţe tocmai primite de acasă, a devenit goalkeeper şi a început match-ul. Cred că au fost vreo două sute de oameni care s-au băgat la joc. Eu nu mă gândeam decât că trebuie să ajung la minge. Aveam 19 ani pe atunci şi eram destul de bun la soccer. Nu a existat ură între noi. N-am avut arbitru, nu s-a ţinut scorul, nimic. A fost un simplu meleu, nu semăna cu fotbalul pe care îl vedem acum la televizor. Bocancii pe care îi aveam erau un pericol, acei bocanci mari şi grei, iar mingile de atunci erau din piele, aşa că a nemţilor s-a udat repede şi s-a făcut bolovan, atunci a fost aruncată una din tranşeele noastre şi match-ul a continuat”.
Și-a bărbierit și tuns "clientul" inamic între linii
Un soldat britanic şi-a întâlnit bărbierul din Londra, german, care l-a tuns şi l-a bărbierit pe fostul său muşteriu pe loc, printre ceilalţi soldaţi care se distrau, beau, mâncau, fumau sau jucau fotbal. Fotbalul, foarte popular şi la acea vreme, era un debuşeu de recreere practicat de soldaţi chiar în spatele tranşeelor, în zilele liniştite. Unii soldaţi britanici îşi aduseseră cu ei mingile de fotbal de acasă. De Crăciun, unde nu exista minge de fotbal, s-a folosit cu succes ori o conservă de carne, ori un sac umplut cu paie, jocul fiind la grămadă, fără a stabili echipe, reguli şi arbitri.
Cei ce aveau aparate de fotografiat au făcut şi poze, un ofiţer britanic anunţându-i în scrisori pe cei dragi de acasă că va mai urma un armistiţiu şi de Anul Nou, fiindcă germanii vor… să vadă pozele! Unele dintre aceste fotografii au ajuns destul de repede, până la sfârşitul anului, în presa americană şi engleză, şi au declanşat un mare scandal la Marele Stat Major Aliat, care a dus la interzicerea aparatelor de fotografiat în prima linie.
"Stille Nacht" combinat cu "Silent Night"
Albert Moren, caporal în Divizia a IV-a Infanterie a armatei regale britanice îşi aminteste o scena din Ajunul Crăciunului în apropiere de satul francez La Chapelle d’Armentières: „A fost o noapte cu o lună frumoasă, gheaţă pe pământ, alb peste tot. Între şapte şi opt seara era o mare agitaţie în tranşeele germane, noi credeam că se pregătesc de un atac şi-i înjuram că nu pot sta liniştiţi de Ajunul Crăciunului… Au apărut apoi nişte lumini, erau brazi cu hârtie colorată şi lanterne agăţate de crengi, ei au cântat «Stille Nacht», le-am răspuns cu «Silent Night». Nu voi uita niciodată, a fost unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. Nu mă puteam gândi decât «Doamne, ce sunet frumos… Am murit oare şi nu-mi dau seama?!»…”.
Și-au înmormântat morții cu slujbă comună
În ziua de Crăciun, unii germani şi britanici au organizat înmormântări comune pentru morţii lor dintre linii: „Părintele nostru a aranjat rugăciunile şi psalmii, iar un interpret le-a scris în limba germană. Au fost citite mai întâi în engleză de părintele nostru, iar apoi în germană de un băiat de trupă de-al nostru. A fost un moment extraordinar”, îşi aminteşte locotenentul Arthur Pelham Burn, Divizia a V-a Infanterie.
Inevitabil, ambele părţi, totuşi beligerante, au fost obligate să se întoarcă în tranşee pe 26 decembrie: „La 8:30 am tras trei gloanţe în aer şi am pus steagul pe care scria «Crăciun fericit» pe parapet. Un german a pus un steag pe care scria «Multumesc». Ne-am salutat şi ne-am întors în tranşee. El a tras două gloanţe în aer şi războiul începuse din nou”, îşi amintea căpitanul britanic Charles „Buffalo Bill” Stockwell într-un interviu pentru „The Guardian” în 1959.
Scrisoare-document descoperită în 2012
În decembrie 2012, un oarecare Rodney Barker, broker de asigurări englez în vârstă de 66 de ani, a descoperit printre vechiturile din podul casei sale din Ipswich, reşedinţa comitatului Suffolk din estul Angliei, o scrisoare trimisă de unchiul său, sergentul britanic Clement Barker, fratelui său, tatăl lui Rodney, la patru zile după Crăciunul petrecut în zona Ypres, în 1914, care a oferit noi detalii despre acea zi memorabilă.
Barker scria că un mesager german a traversat zona dintre tranşee, în Ajun de Crăciun, pentru a le propune încetarea focului timp de o zi: „Un german s-a ridicat din tranşeele lor, n-a tras nimeni la acoperire, ai noştri au făcut la fel. S-a apropiat şi a spus că dacă tabăra noastră nu va trage, nici ei, germanii nu vor trage. Apoi câţiva oameni s-au dus şi au adus morţii, i-au îngropat, iar apoi a sărit o minge de fotbal de la noi din tranşee. Aşa că germani şi englezi, într-o devălmăşie totală, au jucat fotbal, au băut şi au fumat împreună. Am discutat cu germanii şi toţi păreau foarte sătui de război. O grămadă au dezertat. Unii s-au dat prizonieri, deci lucrurile par să ne meargă bine”.
Războiul avea să continue, însă, încă 4 ani, curmând vieţile a peste 14 milioane de oameni. Sergentul Clement Barker, care avea atunci 30 de ani (intrase în armată în 1902, la numai 18 ani), avea să supravieţuiască urgiei şi murea în patul său, răpus de cancer testicular la 61 de ani…
Pauza a fost benefică şi pentru reparatul tranşeelor şi a altor elemente defensive – părţile şi-au cerut împrumut unelte sau chiar bucăţi de sârmă, cu care au reparat parapeţii tranşeelor şi au refăcut reţeaua de sârmă ghimpată din faţa acestora.
Armistițiul ''neoficial'' s-a lăsat cu degradări și arest
În seara zilei de 26 decembrie, generalul britanic Horace Smith-Dorrien a vizitat tranşeele şi a observat starea de „apatie”, dar, spre norocul tuturor, nu a fost martorul vreunei fraternizări. Aflând a doua zi despre ce se întâmplase în anumite porţiuni ale frontului, a cerut imediat nume de ofiţeri şi de unităţi implicate în fraternizare, pentru a se lua măsuri disciplinare. Nimeni nu a fost deferit Curţii Marţiale. Se cunosc doar câteva cazuri în care ofiţerii au fost degradaţi, iar soldaţii au făcut arest de maxim 60 de zile.
O dată fraternizarea pornită şi derulată ca între prieteni de-o viaţă, a fost foarte greu pentru ofiţeri să îşi bage soldaţii înapoi în tranşee. Majoritatea doreau să continue distracţia de Crăciun, între tranşee sau în adăposturi, dar laolaltă cu noii prieteni. Cea mai radicală soluţie, de ambele părţi, a fost să se ceară sprijinul artileriei, care a bombardat zona dintre tranşee, soldaţii fiind astfel nevoiţi să fugă în adăposturi.
În data de 26, unele trupe germane au refuzat să tragă înspre englezi, motivând că acum nu mai sunt inamici, ci camarazi, chiar buni prieteni, executând ordinul abia când ofiţerii i-au ameninţat că vor fi împuşcaţi pe loc! Episoade asemănătoare s-au derulat şi în liniile engleze. Forţaţi de ofiţeri, soldaţii din ambele tabere au tras până la urmă… În aer!
Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, soldaţii au tras iarăşi în aer, în mijlocul chiotelor de bucurie că au mai prins un nou an în viaţă. În loc de artificii, au fost folosite rachete de semnalizare. A doua zi, pentru a împiedica o reluare a fraternizării, unele sectoare germane au fost lovite rău de artileria britanică, artileria germană dându-i imediat replica…
N-a fost pace peste tot
Armistiţiul de Crăciun din 1914 a fost muşamalizat multă vreme de ambele tabere, poveştile soldaţilor fiind catalogate drept zvonuri fără bază reală. Cu timpul, însă, tot mai multe scrisori au ieşit la iveală, care au descris acest eveniment care s-a petrecut, în 1914, pe aproape tot frontul de vest. Aproape tot frontul de vest pentru că în unele sectoare, armistiţiul a însemnat doar un răgaz de a-şi aduna fiecare tabără morţii pentru a-i îngropa, neavând loc acte de fraternizare.
În timpul armistiţiului, ofiţerii, dar şi soldaţii, puteau observa foarte bine, de aproape, starea inamicilor – vârsta, starea fizică generală, moralul, unii soldaţi menţionând în scrisori sau jurnale că, după ce au avut contact direct cu inamicii, care arată mult mai rău fizic decât ei, nu le mai e frică de atacul la baionetă asupra poziţiilor adversarilor şi că îi pot învinge cu uşurinţă…
Pericolul era, însă, ca ofiţerii inamici să se apropie de tranşee şi să observe mai ales poziţiile fortificate din spatele acestora. Cei care se apropiau prea mult erau invitaţi cordial să se depărteze, iar, în unele cazuri, cei care au intrat în tranşeele adverse pentru discuţii la un pahar, au fost luaţi prizonieri pe loc.
Relaxare și pe Frontul de Est
Pe Frontul de Est, singura zonă unde nu a avut loc niciun fel de fraternizare sau chiar armistiţiu a fost frontul sârbesc. În Galiţia, austro-ungarii au primit ordin să nu tragă decât dacă sunt provocaţi. Ruşii au respectat, însă, Crăciunul sărbătorit de inamicii catolici. Mai mult decât atât, la Przemysl, ruşii au pus trei brazi împodobiţi în faţa fortificaţiilor austro-ungare, trimiţând şi un mesaj de îmbărbătare apărătorilor. În alte zone ale frontului, soldaţii au ieşit din tranşee, s-au întâlnit între linii şi au schimbat ţigări şi „schnapps” austriac pentru pâine şi carne rusească. În 7 ianuarie, trupele austro-ungare au respectat şi ele Crăciunul rusesc pe rit vechi.
Ecouri în presa vremii, de la exaltare la negare
Ziarele britanice au sărbătorit armistiţiul, pe prima pagină, cu titluri pompoase şi laudative la adresa celor implicaţi în acest gest de pace. Comandamentele armatelor erau, însă, cât se poate de oripilate şi năucite de informaţiile ajunse în presă, mai ales de fotografiile arătând soldaţi britanici râzând alături de germani, bând împreună, ca în timp de pace.
Varianta oficială a fost, normal, că astfel de evenimente nu au avut loc, că dacă au avut loc au fost izolate şi că toţi cei care vor avea de gând să mai facă aşa ceva vor suporta cele mai drastice consecinţe, astfel de fapte fiind considerate trădare naţională.
Presa din Franţa, supusă unei cenzuri care funcţiona cu străşnicie, nu a publicat aproape nimic. Autorităţile germane au negat şi ele astfel de întâmplări „imposibile”, totul fiind pus pe seama propagării unor bârfe, glume, şarade ale unor soldaţi răniţi şi… sedaţi prea mult de vreo infirmerie de front!!!
Fraternizări de mai mică amploare şi durată au avut loc de Paşte sau de Crăciun şi în 1915. Deja, din 1916 încolo, condiţiile în care fusese dus războiul nu mai permitea o apropiere între soldaţii inamici, umanitatea nu mai ieşea acum la iveală atât de pregnant şi de festivist. Urmau marile masacre de la Verdun, Ypres, Somme şi de pe Frontul de Est. Zeul războiului cucerise Europa…
„Să descoperim o astfel de scrisoare ca a sergentului Clement Barker după aproape un secol este remarcabil. Documentul, căci asta este, un document, are o valoare istorică foarte mare. Descrie o mostră de cavalerism din Primul Război Mondial. Este ceva foarte atrăgător la ideea că naţiunile îşi pot rezolva problemele prin sport, nu prin război” – James Taylor, istoric, director al Muzeului Imperial al Războiului din Marea Britanie.
La mai bine de un secol de cand razboiul a izbucnit, soldatii germani si britanici inca se mai intalnesc, dar doar ca sa joace partide amicale de fotbal, in memoria celor care au pierit pe Frontul de Vest.
➤ 14 milioane de suflete a curmat Primul Război Mondial între 28 iulie 1914 şi 11 noiembrie 1918;
➤ 109 ani avea sergentul Alfred Anderson, ultimul supravieţuitor al armistiţiului de Crăciun din 1914, când a murit, în anul 2005;
➤ 2005 este anul în care a fost lansat filmul JOYEUX NOEL, regia Christian Carion, în care este descris armistiţiul ad-hoc din 24 decembrie 1914 şi meciul de fotbal din 25 decembrie dintre soldaţii britanici şi cei germani aflaţi pe frontul din zona Ypres (Belgia);
➤ 2014 este anul în care firma producătoare engleză SAINSBURY’S a creat o reclamă la ciocolată având ca bază povestea reală, fiind premiată pentru cea mai bună reclamă;
➤ 2014 este anul în care a avut loc un meci amical între soldați ai armatelor Germaniei si Marii Britanii, pentru a comemora 100 de ani de la “minunea” din Primul Razboi Mondial.
Notă: Informațiile au fost preluate din surse deschise!
CONȚINUT: Text - Historia.ro, Fanatik.ro.
ANEXA: Foto - Historia.ro, Internet.