Direcția calitatea vieții personalului

Vizită la dl. Gheorghe TUDOR - veteran de război
05.10.2018


„Să dea Dumnezeu să nu mai fie război, să fie pace pentru toată lumea!”
           Astăzi, 05.10.2018, domnul Gheorghe TUDOR, veteran de război, a  împlinit venerabila vârstă de 96 de ani, ocazie cu care am dorit să-l vizităm și totodată să-l felicităm.
           Distinsul veteran a fost încorporat în anul 1943 la Regimentul 5 Artilerie Călare.  Apoi a participat pe front cu Regimentul 18 Artilerie Constanța, în perioada  1943-1945. A luat parte  la luptele din  Basarabia și a ajuns până în munții Tatra, în Cehoslovacia, de unde, la terminarea conflictului mondial, a plecat către casă pe jos.
          Pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, domnul TUDOR a fost decorat cu Medalia „Bărbăție și Credință”.
           După război a lucrat la Fabrica de Confecții București (fosta APACA), ca mecanic de mașini industriale de cusut, de unde a ieșit la pensie după 40 de ani de muncă.
           Acum se poate mândri cu un nepot, inginer chimist, care este stabilit în Germania.
           Vizita echipei noastre  i-a produs o puternică emoție și cumnatei acestuia, căreia i-au dat lacrimile de bucurie când a văzut haina militară.
           Începând din 15 noiembrie 2017 acest proiect de suflet al Direcției calitatea vieții personalului, beneficiază de sprijinul Arômes Noirs, Fornetti Románia, Luna Solai, Angelli și Magiun de Prune Topoloveni.
      
 Text: Mirela Florian
Foto: Plt. Prună Ionuț
Datele personale și fotografiile au fost postate cu acordul domnului Gheorghe TUDOR