Direcția calitatea vieții personalului

„Pași prin istorie” - 19.04.2018, la Muzeul Militar Național „Ferdinand I”
19.04.2019


Pași prin istorie

”Nimic nu poate exista fără istorie. Oamenii sunt ceea ce a făcut din ei istoria, tradiția și trecerea timpului.”
Astăzi, 19.04.2018, la Muzeul Militar Național „Ferdinand I” a avut loc o vizită tematică la care au participat elevi și cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 163 București.
Evenimentul se înscrie în planul manifestărilor ce se vor organiza și desfășura de către structurile Ministerului Apărării Naționale, cu prilejul sărbătoririi „Zilei Veteranilor de Război”- 29 Aprilie.
Activitatea a fost organizată de către Centrul Militar Sector 6 București în colaborare cu Direcția calitatea vieții personalului și cu sprijinul Comandamentului Logistic Întrunit.
 
La ora 10.00 am fost întâmpinați de ghidul nostru, doamna Carla Duță. Timp de două ore am fost purtați prin istorie, pas cu pas. De la strămoșul nostru Decebal, la Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu. Oameni cu realizări, dar și cu slăbiciuni, oameni reali. Apoi, doamna Carla ne spune, cu pasiune, despre schimbarea socială din timpul lui Alexandru Ioan Cuza - șase ani cu impact. Am ajuns și la primul război Mondial, realizarea României Mari și apoi la o altă perioadă întunecată, cel de-Al Doilea Război Mondial.
Am văzut și frânturi din ce a însemnat armata înainte de  și după 1989, precum și tot ce a însemnat aderarea la NATO.
Și, chiar înainte de ieșirea din muzeu, un întreg perete vopsit în albastru ne atrage atenția. Portrete ale eroilor căzuți în teatrele de operații.
Mulțumim celor ce se străduiesc să păstreze istoria vie!
Elevii și cadrele didactice participante la acest eveniment au fost plăcut impresionate de exponatele și materialele referitoare la participarea armatei române la cele două conflagrații mondiale și la înfăptuirea Marii Uniri, prezentate cu profesionalism și dăruire de către personalul muzeului.


Text, foto: Diana Iuga
#mapn #ArmataRomâniei #dcvp