EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) VIZIREANU ADRIAN ION
 
Comunicat nr. 131
Data: 07.05.2016
 
Militari români căzuți la datorie în Afganistan
 
          Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit, în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai 2016, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani.
          În urma incidentului, celor trei militari de la forțele pentru operații speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian  nu au supraviețuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.
          Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.
          Conducerea Ministerului Apărării Naționale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanțe familiilor militarilor decedați și urmărește cu atenție evoluția situației medicale a celui rănit.
          „Am aflat cu profundă tristețe despre moartea militarilor, care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât și în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanțe familiilor, prietenilor și camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Mihnea Motoc.
  
Secția Presă
 
          A fost decorat, de către Preşedintele României cu Ordinul ,,Virtutea militară” în grad de ,,Cavaler” cu însemn de război şi înaintat în gradul de sublocotenent post-mortem.
          În semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem, pe data de 23.05.2016, sublocotenentului (p.m.) Adrian Ion Vizireanu, i s-a acordat titlul de ,,Cetăţean de Onoare” al municipiului Buzău, jud. Buzău, iar prin H.C.L nr. 68 din 28.03.2017, o stradă din municipiu îi poartă numele.
     
Top