EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) POSTELNICU ADRIAN
 

          O durere de nedescris pentru familia militarului constănțean ucis în urma unei explozii în Afganistan. Tragedia s-a produs în data de 22 septembrie 2013, în timp ce Adrian Postelnicu, se afla în misiune de patrulare, într-o zonă de conflict din estul Afganistanului. Militarul executa o misiune specifică forțelor speciale, în Valea Tagab, executată împreună cu efectivele întrunite ale partenerului american și afgan. Militarul a călcat pe un dispozitiv exploziv improvizat, iar deflagrația produsă i-a provocat răni grave. I s-a acordat primul ajutor și a fost evacuat imediat la spital. Cu toate eforturile întreprinse de echipa medicală, nu s-a mai putut face nimic în privința lui Adrian, acesta fiind declarat decedat.
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni în teatrul de operații Afganistan, în care și-a sacrificat viața, Postelnicu Adrian a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în gradul de ,, Cavaler”, cu însemn pentru Război (post-mortem).  
          În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem, în data de 27.09.2013, sublocotenentului (p.m.) Postelnicu Adrian i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al Comunei Corbu, județul Constanța și din 01.03.2016, o stradă din aceeași comuna îi va purta  numele.

Top