EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) HÂNCU BOGDAN-VALERIAN
 
Comunicat nr. 145
Data: 27.04.2006
 
Caporalul român care și-a pierdut viața în Irak era polițist militar
 
          Militarul român care și-a pierdut viața astăzi în Irak este caporalul Hâncu Bogdan, în vârstă de 28 de ani, angajat la o unitate militară din Iași din anul 2003. El făcea parte din compania de Poliție Militară, care participă la operațiunea Antica Babilonia, în Irak, și se afla în misiune din luna ianuarie a acestui an.
          Bogdan Hâncu făcea parte dintr-o patrulă mixtă italiano-română, care efectua o misiune de monitorizare și antrenare a poliției irakiene. Patrula a fost atacată, în jurul orei 08.00, iar în urma exploziei unei mașini capcană mai mulți militari, printre care și cel român, și-au pierdut viața, iar alții au fost răniți.
          Evenimentul este cercetat de o comisie mixtă italiano-română.
Compania de Poliție Militară românească este alcătuită din 100 de militari și acționează în Camp Mittica, lângă localitatea An Nassyria.
 
 Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale.
  
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit pe timpul executării misiunii din teatrul de operații Irak în care și-a sacrificat viața, caporalul Hâncu Bogdan a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad  de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).
          De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Hâncu Bogdan i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Iași, județul Iași din data de 27.04.2006 și conform H.C.L. nr. 123 din 29.04.2016, o alee din același municipiu îi poartă numele.
Top