Povestea aceasta este mai mult decât cuvintele așternute pe hârtie, dincolo de distanța mare parcursă într-o singură zi, pentru a ajunge la o persoană dragă nouă. Inima ni s-a legat de acest scump veteran de război, întâlnit pentru prima dată în luna martie a anului 2017 pe timpul culegerii poveștilor din albumul centenar „100 de ani de viață, 100 de ani de istorie”.
            Povestea aceasta este despre el, Nea' Costică, care își poartă cu demnitate cei 103 ani și care are un sfat pentru cei mai tineri camarazi: "...să încerci să nu faci rău la nimeni niciodată, dacă poți nici să nu gândești rău cuiva și in loc să dai omul celui rău mai bine dă-l lui Dumnezeu".
            Ce lucruri mai pot încânta un bătrânel căruia i-au murit toți trei copiii și a sa scumpă soție?
            Da, mai există bucurii și la bătrânețe. Nu este tocmai dificil să înfrumusețezi ziua cuiva. L-a încântat tare mult prezența noastră în căsuța lui, cu ocazia zilei de naștere. Nu ne aștepta și noi nu l-am anunțat, vrând ca totul să fie o surpriză. Dragul de el, nu mai are nevoie de nimic la 103 ani, doar tovărășie, o vorbă bună să audă. Acum nu mai vede și nici nu se poate deplasa decât foarte puțin, cu sprijin pe „bâticuța” lui însă, până anul trecut, ieșea la poartă să vorbească cu oamenii ce treceau pe drum, cu treaba lor. Cel mai mult s-a bucurat de cadoul primit, un simplu radio cu baterii. Acum poate asculta știrile și muzică populară, nu-l mai apasă liniștea continuă din căsuța lui. O să-i țină de urât acolo sus pe deal, în bojdeuca lui de-o cameră și jumătate unde nici măcar energie electrică nu are. Nu are multe din cele materiale pe care le avem noi, dar lui nu-i pasă. Uneori se întreabă cum a ajuns el așa bătrân și își dorește să treacă dincolo în somn, fără a fi povară pentru nimeni. Copiii s-au dus la cele veșnice înaintea lui și acum mai are o noră, doamna Viorica, care vine lunar de la Sibiu să-i facă ordine și să aprovizioneze cu alimente micuța lui locuință. Se spune că un prieten adevărat îți poate fi mai apropiat ca un frate și așa este și în cazul veteranului nostru. Are doi vecini tare cumsecade, in fiecare dimineață își primește cafeluța cu lapte, iar la prânz o supă călduță. 
 
            ”Am făcut armata la  Regimentul 5 Vânători din Timișoara. În 1939, m-au incorporat și m-au eliberat în 1946. La război, ne-au luat cei de la Timișoara împreună cu Regimentul 5 Vânători și am mers pe munții Aradului, pentru a lupta împotriva ungurilor care voiau să își ia județele.
Într-o noapte am primit ordin să lăsăm granițele să mergem in Rusia, pentru că Rusia a luat Basarabia. Am plecat, vreo câțiva soldați, iar eu am căzut pe munte în jos și m-am lovit, norocul meu a fost că nu a căzut vreo piatră. Atunci am dat-o răului pe mama că m-a născut, că am ajuns așa. După ce m-am recuperat la infirmerie, m-am dus în Sibiu și m-am prezentat la Regimentul 90 și am ajuns la ofițerul de serviciu, care m-a trimis la domnul colonel cu un sergent eu având funcția de ordonanța. Eu împreună cu domnul colonel am fost în război până în Rusia, că ordonanța unde mergea comandantul și conducea trupele, acolo mergea și ea.”

            Războiul însă, nu i-a adus numai zile grele, ci și o frumoasă poveste de dragoste cu Maria, o tânără pe care a întâlnit-o în timpul conflictului. Erau săraci și părinții lui nu au fost de acord cu nunta, deoarece fata „nu avea pământuri”. Totuși ei s-au iubit și au trăit împreună 50 de ani. Așa le-a fost sortit. Domnul Costică își visase nevasta înainte să o întâlnească, în apropiere de Sibiu.
 
            Ne-am luat la revedere cu emoții, sperând să ne mai revedem curând cu domnul Costică, poate în apropierea sărbătorilor de iarnă. Pe drumul de întoarcere către București am povestit despre bunicii noștri și preocupările lor la apus de viață. Ce este atât de frumos la bunici?  Aș zice că ei sunt darul lui Dumnezeu pentru nepoți și uneori nu apreciem acest minunat dar până nu-l pierdem.
 
 
 
***
Photo: Slt. Viorel Mistreanu
Text: Mr. Diana Iuga
#mapn #ArmataRomâniei
#dcvp
#VeteraniiArmateiRomaniei

Top