Cu peste 75 de ani în urmă pleca pe frontul de Vest, Constantin Breazu din Drăgănești-Olt, cu Regimentul 19 Infanterie, din garnizoana Caracal. A făcut parte dintr-o subunitate de „branduri” - comandant piesă aruncător cal. 82 mm. Ne-a povestit despre curajul pe care l-a avut dumnealui și ceilalți soldați și ce trăiri îl încercau atunci când gloanțele șuierau pe la urechi sau când își vedea camarazii murind.
            Acolo, la Oarba de Mureș, unde au pierit 11.000 de soldați români, s-a aflat și veteranul de război, Costică Breazu. Să nu ai muniție suficientă, să nu ai oameni suficienți, să știi că aproape sigur ești în ultima ta luptă, să auzi că inamicul împunge cu baioneta, în inimă, soldatul român căzut, toate aceste situații lasă o amprentă eternă.
             „Mulți au murit, de plutonul meu s-a ales praful. Eu am scăpat, cum am scăpat. Noaptea mă gândeam că nu mai sunt camarazii lângă mine... nici Costică, nici Gheorghe, nici Ion... Războiul e foarte periculos iar pe linia frontului stau uneori, față în față, oameni ce au uitat să fie oameni.. Am întâlnit și câte un suflet de om rău, rău... îmi tot aduc aminte de camarazi străpunși cu baioneta în inima. Eu mi-am ajutat camarazii, am luptat pentru țara mea, mi-a ajutat Dumnezeu și am scăpat. Cădeau camarazii lângă mine, unul câte unul. Mă trezeam vorbind singur. Zăceau la pământ, plini de sânge.”
            Nea Costică ne spune că pe front nu era timp să își plângă morții. Își îmbrățișa prietenii pentru ultima dată, rostea „Tatăl nostru” și pleca să îndeplinească ordinele. El învățase, de mic copil, să aibă grijă de ceilalți. Fiind cel mai mare dintre cei șase copii ai familiei Breazu, ne povestește cum și-a pierdut tatăl pe când avea doar 13 ani. Nu era timp să fie copil și a învățat cum să îngrijească de frații și surorile mai mici. A luat în piept toate greutățile vieții. Înainte de război mergea la horă în sat, iubea muzica și dansul.
            Pe front se îngrija mereu ca toți din pluton să aibă hrană. Când se răneau, el improviza cu materiale, astfel încât colegii săi să reziste până la spitalul de campanie. La Budapesta a fost rănit și a fost îngropat în pământ.
            ”Și bunicul meu a luptat la Oarba de Mureș și a fost rănit. A fost ajutat de nea Costică Breazu, pentru că ținea foarte mult la camarazii olteni. Le făcea proteze sau tărgi pentru a fi evacuați mai ușor. Rănile bunicului meu au fost adânci, schije în piept, și-a pierdut și un ochi. Multe luni a stat în spital. A trăit pentru că cineva s-a îngrijit de el. A ajuns să își vadă și nepoții.” (Mihaela Lal, Director al Muzeului din Drăgănești).
            E înduioșător să vezi cât optimism are. Poate că pe noi ne copleșesc necazurile, gândurile, certurile de zi cu zi, însă pe veteran nu-l mai poate atinge nimic. A trecut deja peste cea mai grea încercare, frontul.
            „Am avut trei copii, am fost cuminte, am lucrat pe la primărie, apoi administrator de liceu, pe la tribunal mai târziu. Mi-am cumpărat și două pogoane de pământ. Am fost <universal>, lucrând cu sârguință ca să fie bine familiei mele. Ca meserie de bază, eram tâmplar. De câteva ori au venit cei de  la primărie, să verifice plângerile pentru tulburarea liniștii. Munceam și noaptea, diverse lucrări în lemn. Nu am băut, nu am fumat și așa am ajuns la 96 de ani. Nu am vorbit urât, nu am jignit pe nimeni, m-am ferit de oameni răi și bețivi. Am ajutat cât am putut pe cei săraci și lipsiți. Nevasta am luat-o de aici de aproape, trei case mai departe. Nu am vorbit urât cu ea. A murit în anul 2000. Mie îmi sunt tare dragi copiii. Am și doi strănepoți. Vin la mine în vacanță. Eu nu am trăit degeaba pe pământ.”
            Acest eveniment cultural a fost organizat de doamna Mihaela Lal, Director al Muzeului din Drăgănești, cu sprijinul Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și membri ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război - subfiliala Caracal. Ne-a impresionat cooperarea comunității locale pentru a-l sărbători pe veteranul de război Constantin Breazu. „Suntem onorați să-l avem încă odată pe nea Costică Breazu. El a mai fost alături de noi și la evenimentul din 25 Octombrie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României, când a fost ales  <Cel mai bun dintre cei mai buni>. Și-a apărat țara, și-a apărat camarazii. Noi suntem mândri astăzi că nea Costică Breazu e veteran de război și e de la noi, din Drăgănești. Suntem o țară liberă și datorită distinsului veteran.” (Mihaela Lal, Director al Muzeului din Drăgănești).
            „Doamnelor și domnilor, vă mulțumesc frumos. Mă simt apreciat și onorat. Mie îmi plac foarte mult copiii. Tare mi-au fost dragi cântecele lor. Oamenii pe stradă mă salută, îmi dau prioritate. Tare bine mă simt.”
            „Eu mi-aduc aminte de tatăl meu ca un om vesel care a știut să treacă peste greutăți cu zâmbetul pe buze. Și eu mă gândesc că armata l-a format așa. Un om foarte disciplinat, foarte muncitor, cu voință puternică. Am învățat de la tata să muncim, să nu ne dăm bătuți, să nu ne lăsăm copleșiți. E mulțumit de căsuța lui, construită cu propriile mâini.” (Alexandra Vlad, fiica veteranului de război).

Text: Mr. Diana Iuga
Photo: Plt.adj. Răzvan Nae și Iulian Colta (Primăria Drăgănești)

Top