La mulți ani cu sănătate domnului maior (rtr.) Dumitru Negrea, veteran de război, la împlinirea frumoasei vârste de 101 ani!
 
Domnul Dumitru a participat pe front aproape trei ani cu Regimentul Grăniceri.
 
În viață, pe măsură ce trec anii, suntem adesea provocați „să ne reinventăm” și cu fiecare obstacol depășit devenim mai puternici și mai înțelepți. Soții Negrea sunt pensionari de peste treizeci de ani și acum sunt liniștiți la casa lor.
 
„Dragii mei să fiți cinstiți, să munciți cu drag, să nu vă speriați de greutățile de astăzi, întrucât ziua de mâine poate fi cea victorioasă. Să trăiți astfel încât să nu aveți regrete”, ne sfătuia, anul trecut, distinsul veteran de război.
 
Îi transmitem și noi pe această cale sănătate și numai bucurii alături de cei dragi!
 
Cinste și onoare veteranilor de război!
 
Datele personale și fotografiile au fost postate cu acordul doamnei Zenovia Negrea.
 
 
 Text: DCVP
 Photo: Plt.adj. Răzvan Nae

Top