Sărbătorind 100 de ani cu domnul Păun Pescaru! 10.07.2020
”Doamne, dacă Tu nu erai cu mine să mă întărești, eu nu mai eram pe picioare astăzi. Eu nu-l uit pe Dumnezeu niciodată. Și atunci când am căzut și mi-am pierdut ochiul, mă gândeam la Dumnezeu. Doamne, pot să ajung așa lovit până acasă?”Astăzi, 10 iulie 2020, reprezentanți ai Direcției Calitatea Vieții Personalului și ai Centrului pentru Seniori al Municipiului București (CSMB), l-au sărbătorit pe distinsul veteran de război, domnul lt.col.(rtr.) Păun Pescaru, care a împlinit 100 de ani.
Decorat cu Medalia ”Crucea comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial”, domnia sa este cel de-al 114-lea beneficiar al proiectului ”VIEȚI CENTENARE”, inițiat de Primăria Capitalei, prin CSMB.
Am fost așteptați cu drag de familia Crăciuneanu, nepoți ai distinsului veteran, care au amenajat un loc pentru sărbătorit, în curtea locuinței. Domnul Pescaru are două fiice care locuiesc în Germania și o nepoată.
Am aflat că sărbătoritul nostru a avut un accident grav și și-a pierdut ochiul stâng. Ochiul drept e și el bolnav, doar la câțiva pași mai poate vedea, însă nu și-a pierdut speranța. Ne zâmbește încântat de vizită, are o memorie foarte bună și abia așteaptă să ne spună povestea lui.
”Meseria mea a fost de mecanic de bord, am plecat în armată ca voluntar în 1940. În 1941 începuse războiul și am fost pe frontul de Răsărit la început. Făcusem pregătire ca mecanic în hangar la avioane, specializat mecanic de bord. Se întâmpla la Câmpia Turzii și eram membru în Flotila 2 de Vânătoare.
Pregăteam avioanele din trei în trei ore, astfel încât atunci când se suna alarma, piloții să plece. Aveam și misiunea să alimentez avionul cu benzină și ulei. Era caz de pușcărie să nu faci treaba bine, să se blocheze avionul și să trimiți camarazii la moarte.
Ne-am transformat apoi în Grupul 8 Asalt, fiind în măsură să aruncăm și bombe. Apoi am revenit în 1944 la Roșiorii de Vede. Sfârșitul războiului ne-a aflat în Cehoslovacia.
În 1945 m-am întors acasă la familie în Radomirești, Olt.
Am ajuns la București să mă angajez la o secție, ca tractorist, aproximativ 3 ani, însă fără carte de muncă. Am lucrat apoi 12 ani la tipografie, ca reparator pentru mașinile de tipărit. Mi-a plăcut să văd procesul de fabricare a cărților. Am fost angajat și la Școala de Nevăzători din Vatra Luminoasă, la Monitorul Oficial.”
Zilele domnului Pescaru trec destul de încet, bucurându-se de vizitele nepotului său. Vă îndemnăm să vizitați rudele mai vârstnice, să le ascultați poveștile și să aduceți puțină bucurie unui suflet la apusul vieții. Dragostea se traduce și prin timpul acordat celor dragi.
În urma vizitei am ajuns la concluzia că unii oameni, indiferent cât de mult îmbătrânesc, nu-și pierd frumusețea, ci doar și-o mută de pe fețe în suflet.
Acest proiect de suflet beneficiază de sprijinul Fornetti Románia, Luna Solai, Magiun de prune Topoloveni, S.C. Jidvei, Cofetăria Piticot și S.C. Display Total Grup SRL.
Text: maior Diana Iuga
FOTO: Direcția calitatea vieții personalului
Centrul de Seniori
#VeteraniDeRazboi #DCVP #MApN
#ViețiCentenare