Aniversarea domnului colonel (rtr.) Teodor RĂDULESCU - veteran de război
24.10.2021
La mulți ani cu sănătate domnului colonel (rtr.) Teodor RĂDULESCU, veteran de război, la împlinirea vârstei de 96 de ani!
Domnul colonel (rtr.) Teodor RĂDULESCU, veteran de război, a fost sărbătorit cu ocazia aniversării zilei de naștere, de către reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, în cadrul programului „Acasă la Veterani”.
Distinsul veteran s-a născut în București, pe data de 24 octombrie 1925, fiind unicul copil la părinți.
După absolvirea școlii gimnaziale și liceale a fost încorporat în armată la Regimentul 5 Călărași, în anul 1944. În perioada iulie-noiembrie 1944 parcurge cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă Cavalerie.
„În noaptea armistițiului am fost de gardă la un depozit al regimentului, când nemții care se retrăgeau, ne-au atacat. În urma acestui atac, am scăpat viu și nevătămat, doar un coleg a fost rănit. După armistițiu am fost lăsat la vatră”, ne relatează venerabilul veteran.
Pentru faptele de vitejie din război, distinsul veteran a fost decorat cu „Medalia Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.
De asemenea, în urma ordinelor de avansare emise de Ministerul Apărării Naționale, domnul Rădulescu a ajuns la gradul de colonel în retragere.
După război a absolvit Facultatea de Farmacie și a lucrat timp de 3 ani la Năvodari, unde a cunoscut-o pe viitoarea soție, de profesie învățător.
Ulterior, a practicat profesia de chimist în cadrul unui laborator de igienă a radiațiilor, apoi la Fabrica de medicamente, de unde a ieșit la pensie în anul 1988.
Acum se bucură de prezența soției, a băiatului și a soției acestuia, precum și a celor 2 nepoți și 2 strănepoți. Ne-a povestit cu mândrie de unul din cei doi nepoți, Adrian Rădulescu, care este un renumit antrenor de înot.
Printre hoby-urile sale se numără filatelia și numismatica, prezentându-ne o impresionantă colecție de timbre și monede.
La această venerabilă vârstă își petrece în mare parte din zi în fața tabletei, comunicând prin acest mijloc cu nepoții săi dragi.
La sfârșit le-a transmis tinerilor din ziua de azi să dea dovadă de patriotism, așa cum au făcut și generațiile trecute.
Îi transmitem și noi pe această cale, sănătate și liniște alături de familie.
Cinste și onoare veteranilor de război!
Acest proiect de suflet beneficiază de sprijinul Fornetti Románia, Luna Solai, Magiun de prune Topoloveni, S.C. Jidvei, Cofetăria Piticot și S.C. Display Total Grup SRL.
Text: F.p Mirela FLORIAN
Foto:Plt.adj. Răzvan NAE