Aniversarea domnului locotenent-colonel (rtr.) Gavrilă SACADAT - veteran de război

02.12.2021

La mulți ani cu sănătate domnului locotenent-colonel (rtr.) Gavrilă SACADAT, veteran de război, la împlinirea vârstei de 100 de ani!          
Domnul locotenent-colonel (rtr.) Gavrilă SACADAT, veteran de război, a fost sărbătorit cu ocazia aniversării zilei de naștere, de către reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, în cadrul programului „Acasă la Veterani”.         
Distinsul veteran s-a născut pe data de 21 noiembrie 1921, în localitatea Alma, județul Sibiu, într-o familie de plugari, cu 4 copii. Încă de la o vârstă fragedă și-a ajutat familia în treburile gospodăriei, dar a urmat cu conștiinciozitate cursurile școlii gimnaziale și ulterior liceale, remarcându-se prin pasiunea pentru poezie.          
La vârsta de 21 de ani a fost încorporat în armată, după cum ne relatează domnul Sacadat.         
În februarie 1942 am fost încorporat în cadrul Regimentului 82 Infanterie Târnăveni. Am făcut instrucție o perioadă, apoi am fost trimis la o școală de instructori în Cetatea Alba Iulia. Am avut misiunea de a-i instrui pe  civilii din satele basarabene.        
Un moment hotărâtor pentru mine a fost 23 august 1944. Eram în Sebeș, județul Alba, într-un atelier, când l-am auzit pe regele Mihai la radio ordonând românilor să întoarcă armele. A doua zi, m-am prezentat la  raport  la unitatea din localitate și am cerut să fiu trimis pe front.   
 « Vreau să lupt pentru Ardeal», am spus eu hotărât. Am venit acasă și mi-am luat rămas bun de la părinți. În următoarea zi am pornit pe jos până la Târnăveni. Un unchi de-al meu, preot, a tras clopotul până când am ieșit din localitate.     
Am fost trimis pe front la Ogra de Mureș. Acolo am primit «botezul focului», fiind atacați de nemți și unguri.      
Am comandat, ca simplu sergent, prima grupă din plutonul I, Compania I, a Batalionului de marș al Regimentului 82 Infanterie. În august 1944 partea sedentară a regimentului se afla în vechea cazarmă din Sebeș Alba, în timp ce batalionul de marș era încartiruit în satul Dâmbău, în apropiere de Târnăveni. Imediat după înfăptuirea actului istoric de la 23 august 1944, batalionul a intrat în dispozitiv de luptă, alături de alte trei batalioane de recruți. În dimineața zilei de 5 septembrie grupa noastră a avut prima ciocnire cu inamicul. Undeva, foarte aproape, se auzea bubuitul tunurilor. Multe obuze cădeau în apa Mureșului. Dincolo de dealul Sânpaul, avanposturile noastre erau încleștate în luptă, cu infanteria inamică. Mulți dintre tovarășii mei de arme au rămas acolo pentru totdeauna, rezistând vitejește până la ultimul cartuș. Ne-am pus toate speranțele în minele antitanc plantate în zona șoselei. Am deschis focul pentru a ne apăra, trăgeam cu mitralierele și puștile-mitraliere. Inamicul a fost oprit. Doar tunurile se mai auzeau. Aveam însă tranșee destule de adânci pentru a ne adăposti. Reușisem să țintuim la pământ un inamic superior numericește.     
Ajunși pe înălțimile acoperite cu vii ce străjuiesc malul drept al Târnavei Mici, am intrat în dispozitivul de luptă al unei unități de infanterie. Erau dobrogenii din Divizia 9 Infanterie. Pe acele dealuri înalte și abrupte inamicul își amenajase adăposturi trainice. Dar noi nu ne-am dat înapoi nici o clipă, am continuat să luptăm fără îndârjire.    
După un marș de 20 de kilometri am ajuns în satul Bichiș, unde am schimbat o subunitate de vânători de munte. Ne-am făcut paturi din coceni de porumb. După ce ne-am odihnit puțin, ne-am continuat drumul, ferindu-ne de atacurile inamicului și de obuzele care cădeau. Îi plângeam pe camarazii noștri care cădeau aproape de noi, dar nu ne-am lăsați bătuți. Am ajuns cu regimentul în Oarba de Mureș. Am ieșit din adăposturi și ne-am târât pe coate, cu arma încărcată și cu baioneta pusă. Aveam grenade ofensive la îndemână. Am înaintat printre focurile trase de inamic. Am început să atacăm, aruncând cu grenadele. Apoi am început să luptăm corp la corp. Acțiunea a fost fulgerătoare. Am pierdut mulți colegi. Am pornit către inamic spre pădurea Pădureni, apoi spre localitatea Bonțida și spre direcția principală Carei. Nu simțeam nici osteneala drumului și nici frigul.
         
În amurgul zilei de 24 octombrie am ajuns în fața ultimei linii de apărare inamice, între Carei și Satu Mare. Mânjiți de noroi și uzi până la piele, mergeam cu băgare de seamă. Seara ne-am făcut tranșee și ne-am adăpostit acolo. A doua zi, comandantul plutonului, ne-a anunțat că va fi o zi hotărâtoare pentru noi, se va declanșa ofensiva pe toată linia frontului. Când tirul artileriei a încetat, ne-a ridicat din adăposturi și am pornit spre liniile inamice, trăgându-se intens asupra noastră. Ajungem să ne luptăm între noi. După lupte aprige rezistențele inamice au fost  lichidate. Mergeam înainte purtând în inimi durerea pentru camarazii căzuți și speranța că ne vom vedea împlinit visul de libertate pentru patria noastră iubită.  Către prânz cineva strigă din răsputeri «Am ajuns pe frontieră! Ura! Trăiască România! Trăiască Ardealul întregit!». Plângeam și râdeam, bucuria a fost fără margini.
          
Astfel, data de 25 octombrie va rămâne întipărită în inimile românilor ca o zi măreață când armata română a reușit să elibereze ultima palmă de pământ românesc. După aceste momente de victorie am pornit în marș spre satele transilvănene pe care le eliberasem cu câteva zile înainte. Am purtat mereu în suflet curajul și dârzenia camarazilor mei căzuți la datorie. Exemplul lor avea să ne îmbărbăteze inimile în grelele lupte ce au urmat în pusta Ungariei, în munții Tatra, în podișul Boemiei, până în ziua Victoriei”,  ne-a relatat distinsul veteran .          
Pentru faptele de vitejie din război, distinsul veteran a fost decorat cu „Medalia Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.         
De asemenea, în urma ordinelor de avansare emise de Ministerul Apărării Naționale, domnul Rădulescu a ajuns la gradul de locotenent-colonel în retragere.          
După război a urmat cursurile Școlii de jurnalism „Ștefan Gheorghiu” din București. Ulterior, s-a angajat ca jurnalist la radio și TV, unde a prezentat emisiunea pentru ostași, „În slujba Patriei”, precum și emisiuni pentru tineret, timp de 30 de ani, până a ieșit la pensie.         
Domnul Gavrilă s-a remarcat printr-o bogată activitate literară, prin articolele pe care le-a publicat despre faptele de vitejie ale camarazilor de luptă, publicate în volumele „Chemarea patriei-povestesc veteranii”, „Peneș Curcanul-Fii ai neamului românesc” și „Săgeata răzbunării-adjutantul aviator Traian Dîrjan”.        
Distinsul veteran ne-a povestit că are o căsnicie frumoasă ce durează de 63 de ani,  mândrindu-se cu o fată care a urmat cariera didactică și cu două nepoate.        
La această frumoasă vârstă își petrece timpul citind poeziile lui Eminescu și rezolvând integrame. 
A fost vizibil emoționat de vizita pe care i-am făcut-o și ne-a transmis succes în toate acțiunile pe care le întreprindem.     
Îi transmitem și noi multă sănătate și îl asigurăm de toată stima și considerația pentru faptele de vitejie de pe câmpul de luptă.
 Cinste și onoare veteranilor de război!
 Acest proiect de suflet beneficiază de sprijinul Fornetti Románia, Luna Solai, Magiun de prune Topoloveni, S.C. Jidvei, Cofetăria Piticot și S.C. Display Total Grup SRL.
 
Text: F.p Mirela FLORIAN
Foto:Plt.adj. Răzvan NAE