Direcția calitatea vieții personalului

Vizită la domnul Milan PETROVICI, veteran de război
18.05.2022


            La Mulți Ani domnului Milan PETROVICI, veteran de război, la împlinirea vârstei 97 de ani!
Domnul Milan Petrovici, veteran de război, a fost vizitat de către reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, cu ocazia zilei de naștere, în cadrul programului „Acasă la Veterani”.
Venerabilul veteran de război a participat pe front  în perioada 1944-1945, ca voluntar.
După război, a urmat  cursurile Facultății de Jurnalism și de Filosofie din București
A urmat o carieră de peste 50 de ani în domeniul jurnalismului, fiind redactor la Radio București și ulterior corespondentul unui ziar din Serbia.
Distinsul veteran are doi copii, fiica dânsului, doamna Anda Petrovici, fiind concert-maestru al orchestrei Filarmonicii „George Enescu". Doamna Anda a fost prima femeie  violonistă din Filarmonică
         Domnul Petrovici se bucură de o sănătate bună și a fost bucuros de vizita noastră, transmițându-ne succes în toate acțiunile viitoare. Îi dorim și pe această cale sănătate, bucurii și îl asigurăm de întreaga noastră recunoștință și respect.
         Mulțumim sponsorilor pentru susținerea acestui proiect de suflet:
Fornetti Románia, Cofetăria Piticot, Luna Solai, Magiun de prune Topoloveni, S.C. Jidvei, S.C. Display Total Grup SRL și Asociația Națională a Veteranilor de Război.

Text: F.p Mirela FLORIAN
Foto : plt. adj. Răzvan NAE