Direcția calitatea vieții personalului

Vizită la domnul maior (rtr.) Gheorghe ENACHE, veteran de război
07.11.2022


Astăzi, 15 octombrie, cu ocazia împlinirii vârstei de de ani, domnului 𝐦𝐚𝐢𝐨𝐫 (𝐫𝐭𝐫.) 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞 𝐄𝐍𝐀𝐂𝐇𝐄, 𝐯𝐞𝐭𝐞𝐫𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐫ă𝐳𝐛𝐨𝐢, i-a fost înmânată Emblema de Onoare a Armatei României, în cadrul unei festivități organizate de către Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, subfiliala Câmpina, la domiciliul acestuia.
Cu această ocazie, reprezentantul Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, domnul colonel Alexandru MARINICĂ, a dat citire Ordinului ministrului apărării naționale privind conferirea acestei distincții, în semn de apreciere a distinsului veteran de război pentru devotamentul și spiritul de sacrificiu dovedite pe front în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
La acest eveniment au participat elevi ai Colegiului Național Breaza, președintele Subfilialei Câmpina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”- colonel (rtr.) Marian DULĂ, primarul municipiului Câmpina - domnul Ioan Alin MOLDOVEANU, reprezentanți ai Filialei Prahova a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, ai structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă și în retragere și ai Institutului de Cercetare Proiectare, Petrol și Gaze Ploiești.
***
Domnul Enache Gheorghe s-a născut la 15 octombrie 1922, în comuna Bănești, județul Prahova, într-o familie numeroasă, cu opt copii. Părinții, Alexandru și Elena, în pofida greutăților materiale, au reușit să-i crească și să-i educe bine pe cei opt copii. Enache Gheorghe a avut o copilărie liniștită, plină de bucurii.
După absolvirea Școlii generale de 5 ani din Bănești, a fost ucenic la un magazin de fierărie, vopselărie, iar începând din noiembrie 1940 a fost elev la Baza regimentală Apărare Antiaeriană din București.
A fost încorporat în februarie 1941 la Centrul Teritorial Prahova, fiind declarat „bun pentru transmisiuni”.
A făcut stagiul militar voluntar în perioada februarie 1941 – februarie 1942, iar în perioada 15.02.1944 – 11.05.1945 a fost concentrat.
La 1 iunie 1941, Gheorghe Enache a fost încadrat ca radist (operator la stația radio) la Regimentul 3 Artilerie Antiaeriană, unitate care era cartiruită în București, cartierul Ghencea. A lucrat pe stații de radio Telefunken, mai vechi, apoi pe stații românești, iar ulterior germane, mai performante.

Sergentul Enache Gheorghe 𝐚 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐫ă𝐳𝐛𝐨𝐢 î𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟐𝟐 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟒𝟏 – 𝟏𝟕 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟒𝟏 cu Regimentul 3 Artilerie Antiaeriană, în funcția de radio-telegrafist. Acesta a avut misiunea să recunoască tipul de avion, numărul motoarelor, cărei armate aparține și direcția de zbor. De la Buzău s-a deplasat succesiv, la Tighina, Tiraspol, după care, la 7 decembrie 1941, a revenit în țară.
În perioada 19-26 decembrie 1942, efectivele regimentului au desfășurat lupte foarte grele, dând sacrificiul suprem în încercuirea de la Stalingrad. Cu aprobările necesare, „𝚛𝚎𝚐𝚒𝚖𝚎𝚗𝚝𝚞𝚕 𝚜-𝚊 𝚍𝚎𝚜𝚙𝚛𝚒𝚗𝚜 𝚍𝚒𝚗 î𝚗𝚌𝚎𝚛𝚌𝚞𝚒𝚛𝚎 ș𝚒 𝚜-𝚊 𝚛𝚎𝚝𝚛𝚊𝚜 𝚝𝚛𝚎𝚙𝚝𝚊𝚝, î𝚗 𝚌𝚘𝚗𝚍𝚒ț𝚒𝚒 𝚏𝚘𝚊𝚛𝚝𝚎 𝚐𝚛𝚎𝚕𝚎 𝚍𝚎 𝚌𝚕𝚒𝚖ă (-𝟹𝟶°𝙲), 𝚊𝚐𝚕𝚘𝚖𝚎𝚛ă𝚛𝚒 𝚙𝚎 𝚌ă𝚒𝚕𝚎 𝚍𝚎 𝚊𝚌𝚌𝚎𝚜, 𝚌𝚞 𝚞𝚗 𝚗𝚞𝚖ă𝚛 𝚖𝚊𝚛𝚎 𝚍𝚎 𝚜𝚘𝚕𝚍𝚊ț𝚒 𝚛ă𝚗𝚒ț𝚒 ș𝚒 𝚍𝚎𝚐𝚎𝚛𝚊ț𝚒” - Chiper Constantin, Cronica militara a judetului Prahova, 2012, p.123.
Sergentul Enache Gheorghe a participat din nou la război, însă, de data aceasta, cu Bateria 296 TFF (telefonie fără fir), în perioada 20 martie 1943 – 23 august 1944. Pentru introducerea în luptă, sergentul Enache Gheorghe a plecat în Bucovina, de acolo a străbătut Polonia, apoi pe la Lemberg, iar în 1943 se găsea pe malul mării Azov.

Sergentul Enache Gheorghe 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗶𝗰𝗶𝗽ă 𝗹𝗮 𝗖𝗮𝗺𝗽𝗮𝗻𝗶𝗮 𝗱𝗶𝗻 𝗩𝗲𝘀𝘁, î𝗻 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮 𝟭 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟭𝟵𝟰𝟰 – 𝟵 𝗺𝗮𝗶 𝟭𝟵𝟰𝟱 la Regimentul 4 Artilerie Antiaeriană. Se deplasează la Oradea și, în continuare, pe aerodromul Miskolc (Ungaria). După terminarea războiului, Enache Gheorghe a fost lăsat la vatră.
Pentru faptele săvârșite pe câmpul de luptă distinsul veteran de război a fost decorat cu „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial”, iar în urma ordinelor de avansare în grad, emise de către Ministerul Apărării Naționale, venerabilul veteran a ajuns la gradul de maior.
După război, a absolvit Școala Industrială de Instalații de Apă și Gaze din Câmpina, iar ulterior a avut mai multe meserii: ajutor manipulant, gestionat, merceolog principal și șef depozit.
Domnul Gheorghe Enache s-a căsătorit la 33 de ani, cu Elena, care i-a dăruit o fiică, Cristina. S-a pensionat la 1 aprilie 1984 de la Grupul de Șantiere Electromontaj Câmpina.
Distinsul veteran a participat la majoritatea manifestărilor dedicate veteranilor de război, dar și la ceremoniile militare și religioase dedicate sărbătorilor naționale. Prin curajul și devotamentul de care a dat dovadă pe câmpul de bătălie, precum și în viața de zi cu zi domnul Gheorghe Enache este un exemplu de dârzenie, modestie și camaraderie pentru generațiile următoare.
***
Cu ocazia împlinirii unui secol de viață, îi urăm La mulți ani, îi dorim ca bunul Dumnezeu să-l țină sănătos în viață, cu bucurii și zile liniștite, și îl asigurăm de toată aprecierea și respectul instituției militare pentru jertfa depusă sub culorile drapelului național pentru continuitatea peste veacuri a națiunii române.
𝐂𝐢𝐧𝐬𝐭𝐞 ș𝐢 𝐨𝐧𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐞𝐭𝐞𝐫𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐫ă𝐳𝐛𝐨𝐢!

Sursă text: Subfiliala Câmpina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”