Direcția calitatea vieții personalului

Vizită la domnul Constantin RADA, veteran de război
22.11.2023


Distinsul veteran s-a născut la data de 22.11.1923, în comuna Strejești, jud. Romanați (astăzi jud.Olt), într-o familie de agricultori cu trei copii, doi băieți și o fată.
             Viața acestuia este o întreagă enciclopedie, fiind nevoit să muncească de la vârsta de 13 ani, lucrând ca  „băiat de prăvălie” .
           „Când a început războiul aveam vârsta de 18 ani. Am fost încorporat la Regimentul 3 Transmisiuni din Caracal. De aici, am fost trimiși în comuna Dărăști din jud. Ilfov, pentru instrucție. Eram cazați la oameni acasă, primind hrană de la unitățile militare. După această perioadă de instrucție am fost trimiși la Cotroceni, la Regimentul 3 Transmisiuni Aero, unde am însușit alfabetul Morse.
           Am fost repartizați în final în pădurea Băneasa, unde ne-am perfecționat în acest limbaj.
Din tot regimentul, jumătate au fost trimiși pe front și jumătate au rămas pe loc.

         Țin minte, cu emoție, că am ieșit la raport și am cerut să fiu repartizat, oriunde, împreună cu un coleg de școală și un bun prieten al meu, dar nu mi s-a aprobat, iar el a fost trimis pe front și eu am fost repartizat la Aeroportul Pipera, la o centrală telefonică.
        Cu tristețe am aflat că prietenul meu a murit pe frontul din Ungaria, călcând pe o mină.

        La un moment dat comandantul nostru a fost somat să depună armele, dar acesta a refuzat, motivând faptul că nu are de ce să depună armele din moment ce noi suntem aliați cu rușii.
       Acest lucru ne-a costat, fiind obligați să plecăm, în mare parte, pe front”,
ne-a relatat cu emoție domnul Rada.
Pentru faptele de arme de pe câmpul de luptă bravul veteran a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.
         Distinsul veteran de război a dus o viață fără excese alimentare, nu a fumat și a fost foarte activ, muncind cu devotament și dăruire.
         „Țin minte că mă trezeam la ora 5.00 dimineața, mâncam o ciorbă și mai mă întorceam acasă în jurul orei 1.00 noaptea. Nu erau mijloace multe de transport pe vremea aceea. A fost foarte greu, dar am trecut cu bine peste toate greutățile”, povestește cu emoție în glas domnul Rada.
         Împreună cu soția sa în vârstă de 97 de ani, venerabilul veteran se bucură de prezența și sprijinul permanent al copiilor, nepoților și strănepoților.
     „Cea mai mare bucurie a mea a fost și sunt copiii mei, nepoții și strănepoții, cu care mă mândresc și care îmi fac viața frumoasă”.
           Îi transmitem și pe această cale, multă sănătate și numai bucurii și îl asigurăm de întreaga noastră recunoștință și respect pentru tot ceea ce a făcut pentru patrie.

        Cinste și onoare veteranilor de război!    

        Mulțumim sponsorilor pentru susținerea acestui proiect de suflet: Parohia Găvana III-Pitești, Fornetti Románia, Luna Solai, , S.C. Jidvei S.C. Display Total Grup SRL, Asociația Națională a Veteranilor de Război și S.C. MediaUno SRL.
               
          Text F.p. Mirela FLORIAN
            Foto: Plt.adj. Răzvan NAE