Direcția calitatea vieții personalului

Vizită la dna Sofia SMARANDA - văduvă de război
06.03.2020


Lecție de optimism la 100 de ani! Vizită la doamna SMARANDA Sofia - văduvă de război
  
”Multe minuni sunt în Univers, dar capodopera creațiunii e tot inima unei mame!” (E.Bersot)
 Cu ocazia venirii primăverii și în contextul sărbătoririi Zilei de 8 Martie, zi dedicată femeilor de pretutindeni, ne-am hotărât să vizităm o mamă eroină, care nu a renunțat niciodată să plătească prețul necesar creșterii și educării celor două fiice.
 Ziua de 8 Martie ne oferă prilejul potrivit pentru a face cunoscut cititorilor cât de mult înseamnă această doamnă pentru familia ei, cum are grijă de toți vecinii din scara blocului unde locuiește, cum dăruiește necondiționat, cum iubește fără să ceară nimic în schimb, cum oferă tuturor sprijin și încurajări.
Doamna Sofia s-a născut la 4 iulie 1920, în localitatea Coșești, județul Argeș, într-o familie cu 3 copii.
 A urmat cursurile Liceului Economic la Pitești și, la vârsta de 19 ani, s-a căsătorit cu SMARANDA Gheorghe, care locuia în localitatea Păcioiu, un sat din comuna Cosești, județul Argeș.
 „Pe tata l-a cunoscut la un bal și de-atunci au rămas împreună, până în anul 1945 când a căzut la datorie pe câmpul de luptă. De atunci mama nu a mai vrut să se mai căsătorească, crescându-ne pe mine și sora mea cu multă dragoste și devotament. Când tata a murit pe front, mama o avea deja pe sora mea mai mare, în vârstă de 3 ani și era însărcinată cu mine. A dus o viață foarte grea, nimeni nu voia să o angajeze, fiind considerată fiică de chiabur. A muncit din greu să ne asigure o educație și o viață decentă. Astfel eu am reușit să termin Facultatea de Litere, devenind profesoară de limba și literatura română. Mama nu a încetat niciodată să aibă grijă de noi, împărțind și acum copiilor, ginerilor, nepoților câțiva bănuți din modesta pensie, precum și alimente, tratându-ne, și acum, ca pe niște copii. L-a iubit foarte mult pe tata și acum îl mai pomenește afirmând de multe ori, atunci când vede că cineva primește un cadou, că dacă ar fi trăit Gheorghiță și el mi-ar fi dat la fel o brățară sau orice altceva. Mama nu se-ndură să mănânce prea mult, tot ce are împarte cu vecinii ei”, ne relatează cu emoție fiica acesteia, doamna Cristina Gheorghița.
 Domnul Gheorghe s-a născut într-o familie cu 8 frați, în satul Leicești-comuna Coșești, la data de 30 noiembrie 1913. A rămas orfan de tată la vârsta de 4 ani, tatăl căzând la datorie pe front în Primul Război Mondial.
 A urmat liceul la Sibiu, apoi cursurile Facultății de Drept, profesând ca avocat în București, până la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial când a fost mobilizat.
 A participat pe front în cadrul Regimentului 30 Dorobanți Muscel, ca ofițer, având  gradul de sublocotenent, în Campania de Est, până la Don, iar după 23 August, în luptele pentru eliberarea Ungariei, unde a și căzut la datorie în localitatea Miskolc, pe data 5 decembrie 1945.
 Pentru faptele săvârșite pe câmpul de luptă a fost decorat cu „Ordinul Coroana României cu spade și panglică de Virtute Militară”.
 „Eu sunt văduvă de mulți ani maică, bărbatul meu s-a prăpădit pe front, Gheorghiță al meu. La mine în sat mi se spunea că sunt fată bună, dar complicată. Vedeți, cuvântul acesta făcea referire la cele două fetițe ale mele. Așa că nu m-am mai căsătorit.
 Am aflat de la un coleg de-al lui că bărbatul meu a murit pe front, în Ungaria. Am fost șocată, fiind însărcinată în 5 luni cu al doilea copil. Toată viața am sperat că se va întoarce de pe front. Țin minte că același coleg mi-a spus că pe patul de moarte Gheorghe i-a transmis ca nu cumva Soficulița, cum mă alinta, să afle că a murit. Mai târziu am primit o carte poștală prin care mă anunța că urma să ajungă acasă în 4 zile. Cartea poștală însă a ajuns după aflarea tristei vești a decesului... Peste mulți ani m-a dus nepotul la cimitirul din localitatea Miskolc și am pus lumânări din loc în loc, întrucât toți au fost înmormântați la comun. Am și acum, într-o pungă, un pumn de pământ cu iarbă din acel cimitir, pe care îl păstrez ca amintire. Nu m-am recăsătorit și am avut grijă de cele 2 fete ale mele, precum și de nepoții mei de care sunt foarte mândră. Preotul Dan din Câmpulung, fiind la vremea aceea preot militar în același regiment, mi-a adus verigheta lui, străpunsă de gloanțe, pe care o privesc și astăzi", povestește cu lacrimi în ochi doamna Sofia.
 
Vizita echipei Direcției calitatea vieții personalului a bucurat-o foarte mult pe distinsa doamnă și ne-a invitat cu drag să-i fim alături și la sărbătorirea vârstei de 100 de ani din luna iulie 2020.
 Vă mulțumim doamnă scumpă pentru lecția de optimism și perseverență, pentru căldura sufletească și exemplul lăsat generațiilor care vă urmează. Nu cărțile cresc oameni, ci mamele!
 
Text: Mr. Diana Iuga, f.p.Mirela Florian
Foto: f.p.Mirela Florian
 
***
Acest proiect de suflet beneficiază de sprijinul Fornetti Románia, Luna Solai, Magiun de prune Topoloveni,  S.C. Jidvei, Cofetăria Piticot și S.C. Display Total Grup SRL.
Datele personale și fotografiile au fost postate cu acordul doamnei Sofia Smaranda.
#DCVP
#VeteraniiArmateiRomâniei
#ArmataRomâniei
#mapn
#8Martie