Locotenent colonel (rtr.) NIȚĂ ION, 100 de ani

Locotenent colonel (rtr.) NIȚĂ ION, 100 de ani
vizitat pe 25.01.2018


 
“Cine mișca era ucis. Dintr-un pluton de 32 de oameni, doar doi am scăpat”

A luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost rănit, dar a supraviețuit infernu...lui, iar astăzi este singurul veteran în viață din tot plutonul său.
La cei 100 de ani pe care i-a împlinit chiar de Ziua Unirii Principatelor Române, locotenent-colonelul (rtr) Ion Niță își amintește totul ca și cum ar fi fost ieri.
Joi, în cadrul programului ”Acasă la veterani”, reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, au făcut o vizită, primită cu multă căldură și amabilitate de membrii familiei Niță, unui distins veteran de război, ajuns la venerabila vârstă de 100 ani.
100 de ani trăiți cu demnitate, momente grele trăite atât pe timpul războiului, cât și după.
S-a născut la 24 ianuarie 1918, în mica localitate Bujoreni situată la mai puțin de 5 km de Râmnicu Vâlcea, într-o familie simplă de țărani, având două surori.
A trăit infernul de pe front în care mulți camarazi de arme și-au găsit sfârșitul, a luptat cu toate forțele lui și a supraviețuit. Avea puțin peste 17 ani când a plecat ca voluntar și s-a înrolat în Regimentul 2 Dorobanți. Își amintește că la Țiganca, undeva lângă râul Prut, a fost trimis de superiori împreună cu încă trei soldați, să ocupe o cazemată aflată lângă un pod din ciment. “Era atât de frig afară încât apa era înghețată pe alocuri. Ca să putem trece apa am fost ajutați de militarii Regimentului de pontonieri”.
Veteranul nostru își amintește cu plăcere de o întâmplare petrecută în iarna anului 1941. “Eram curier pe cal. Trebuia să transport documente de la comandamentul Regimentului 2 Dorobanți către subunitățile subordonate. Mergeam legănându-mă pe calul meu când un nechezat m-a făcut să tresar. Eram în marginea unei liziere, zăpada trosnea sub copitele calului. Când, deodată, am fost încolțit de trei lupi flămânzi. M-am lăsat pe grumazul calului și-n galop am fugit cât am putut de tare nu înainte de a scoate pistolul și a trage în direcția animalelor dezlănțuite. Cu ultimele puteri am ajuns la Regiment”.
Dimineața a sunat goarna anunțând venirea comandantului. ”Care este viteazul care a scăpat de trei lupi? Eu sunt domnule colonel, sergentul Niță. Așa vreau să fie toți ca tine. Să fie avansat la gradul de sergent major”.
A ajuns în apropiere de Tiraspol. Trebuiau să cucerească un depozit plin cu muniții aflat la mai puțin de 10 km ce nu a mai putut fi cărat de către ruși. La ordinul comandantului de pluton au început să se apropie puțin câte puțin. Rușii i-au lăsat să se apropie iar când au ajuns la mai puțin de 200 m au început să tragă. “Am fost împușcați toți. Am scăpat doar eu și un camarad de la pușca mitralieră care spre norocul lui avea un dâmb în față. Cine mișca era ucis. Dintr-un pluton de 32 de oameni doar doi am scăpat”.
Dorința de a trăi a fost mai mare decât frica și durerea pricinuită. A reușit să supraviețuiască dincolo de gloanțe. Își amintește și acum gemetele răniților ce erau cărați cu căruțele la Tiraspol. Tot acolo a și fost rănit, mai bine spus, împușcat de către două rusoaice. Rănit, a ajuns la ai săi, ținându-se de copaci. O groapă adâncă i-a fost refugiu o bună bucată de timp. Își amintește că și-a făcut singur un garou din batistă și s-a pansat la mâna stângă. ”Un cartuș mi-a luat mâna și un cartuș mi-a luat pulpa”.
Ajutat de către doi militari a fost dus la liziera unei păduri acolo unde se afla punctul medical. După acordarea primului ajutor de către o echipă medicală nemțească, a fost trimis cu trenul la spitalul de la Iași. Toți răniții ajunși aici erau trimiși la baie. A fost spălat cu apă caldă și săpun de casă de către o infirmieră oarbă. A fost despăducheat, îmbrăcat în pijama și dus în salonul 42. După ce a fost consultat de către o doamnă doctor din București, ajunsă la spitalul din Iași prin Crucea Roșie. I s-a confecționat o cârjă pentru mâna dreaptă. Nu mai puțin de 2 ani de zile nu a putut pune piciorul în pământ. Îi este recunoscător unui tânăr locotenent medic ce i-a salvat mâna și piciorul. A avut nu mai puțin de trei intervenții chirurgicale.
“La sfatul medicului, după operație am stat mult timp cu mâna pe pervazul geamului, dimineața, ca razele soarelui (razele ultraviolete) să-mi vindece rana”.
În decursul vieții le-a văzut pe toate, de la ororile războiului, perioada foametei și comunismului, până la ceea ce se întâmplă în prezent.
După război, în anul 1945 s-a căsătorit, soția decedând acum 15 ani. Și-a dedicat întreaga viață familiei, iubindu-și foarte mult soția. Astăzi are grijă de dânsul, fiica, doamna Niță Steliana-Silvia, ieșită la pensie, și care timp de 27 de ani a lucrat în cercetare pe probleme de mediu. În paralel timp de 12 ani a predat și la Universitatea București, secția Știința mediului.
Nu regretă nimic, doar că a trăit destul. ”Omul trebuie să trăiască, hai să zicem până la 90 - 95 de ani, eu mă țin cu bastonul, mă deplasez ținându-mă de mobilă, pereți”.
Secretul longevității domnului Niță, ajuns la 100 ani?
”O viață cumpătată, fără a face excese, o viață echilibrată”.
 „Acasă la veterani” este un program de vizite la domiciliul veteranilor de război, în mod deosebit la cei care nu mai au familie, care sunt singuri, de regulă în ziua împlinirii unor vârste (peste 90 de ani).
*****
În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ 9.000 de veterani de război, circa 280 de văduve de război şi în jur de 66.000 de văduve de veterani de război.

 
Top