VIZITĂ LA VETERANA DE RĂZBOI Fevronia BREAHNĂ, din 02.03.2018


 

„ Femeile făceau o reverenţă, iar bărbaţii îşi scoteau pălăria atunci când vedeau un militar, iar toate fetele erau îndrăgostite de cei care purtau haina militară”
 Un mărţişor din inimă pentru doamna Fevronia Breahnă!
 Reprezentanţii Direcţiei calitatea vieţii personalului au vizitat-o ieri pe doamna Fevronia Breahnă, în cadrul programului „Acasă la veterani”, cu ocazia zilei de 1 Martie, pentru a-i oferi în mod simbolic un mărţişor.
Veterana noastră este născută la data de 21 decembrie 1923, în localitatea Dobârceni, judeţul Botoşani, într-o familie cu unsprezece copii (doi băieţi şi nouă fete), fiind al doilea copil al familiei.
Tatăl şi-a desfăşurat activitatea în cadrul şcolii din comună, fiind învăţător, iar mama casnică ocupându-se cu creşterea copiilor. În cadrul familiei şi a gospodăriei fiecare avea stabilit clar rolul. Familia se putea mândri că la momentul respectiv avea o gospodărie frumoasă, cu multe animale, utilaje pentru lucrul câmpului, casa mobilată şi spaţioasă.

Odată cu începerea războiului, în urma primirii Ordinului de evacuare, familia a trebuit să părăsească meleagurile natale, să renunţe la toată agoniseala şi să se mute în Bucureşti.Aici, doamna Fevronia, timp de trei ani a urmat cursurile şcolii de asistente din cadrul Spitalului unificat Brâncovenesc (305).

Considerat cel mai modern şi mai bine utilat spital al Bucureştiului din prima jumătate a secolului XIX-lea, Spitalul Brâncovenesc a fost ridicat în perioada 1835-1838 de Safta Brâncoveanu, zona Pieţei Unirii de astăzi. Spitalul a fost gândit pentru ajutorarea oamenilor săraci şi a funcţionat din veniturile de la moşiile donate de ctitoră.

La inaugurare avea 60 de paturi şi a fost constituit în acelaşi timp şi ca şcoală medicală. Pe perioada celui de-Al Doilea Război Mondial acesta a funcţionat ca spital militar cu 500 de paturi.

„Dis-de-dimineaţă eram la patul bolnavilor, iar după-amiaza, până se lăsa seara, la cursuri”. Pe 4 aprilie 1941, spitalul a fost bombardat pentru prima dată de către ruşi.

„Veneau ruşii razant pe deasupra spicelor de grâu şi mitraliau tot ceea ce mişca. A fost prăpăd. A trebuit să ne adăpostim într-un şanţ aflat în apropierea bisericii Bălaşa. Bombele cădeau precum stropii de ploaie. Jumătate din personalul medical al spitalului a fugit din calea terorii. Nu mi-a fost teamă, am rămas pentru că mă obişnuisem deja. Tot timpul eram printre bolnavi”.

În acele vremuri, îşi aminteşte că „eram puţine asistente şi trebuia să te ocupi de un număr mare de bolnavi, care din cauza lipsei spaţiului din saloane mulţi erau întinşi pe nişte saltele pe holurile spitalului. Am văzut cazuri deosebite de oameni răniţi şi mutilaţi de ororile războiului. Cei mai suferinzi erau cei cu fracturi de bazin, li se făceau injecţii cu antibiotice şi calmante pentru alinarea durerilor. Mai erau cei cu fracturi de femur, li se puneau atele, diferite sisteme de prindere rudimentare. Îmi amintesc cu oarecare tristeţe de un bolnav de epilepsie care a făcut o criză cu puţin timp înainte de operaţie. A fost groaznic”.

Pe toată durata războiului şi-a desfăşurat activitatea ca asistentă în cadrul blocului operator al spitalului. După război şi-a continuat activitatea tot în cadrul spitalului, ieşind la pensie la vârsta de 56 de ani.

„Îmi amintesc că m-am căsătorit la vârsta de 24 de ani, soţul fiind tehnician la telefoane, murind săracul după numai 10 ani de căsnicie din cauza astmului pulmonar, dobândit din cauza condiţiilor deosebit de grele de trai din acele vremuri. Dintre toţi fraţii, astăzi mai trăiesc două surori, Tania în vârstă de 82 de ani şi Ileana în vârstă de 80 de ani”.

Doamna Fevronia se poate bucura de faptul că este sănătoasă, plină de viaţă şi optimism. Îşi face singură cumpărăturile la magazinele din apropiere, asigurându-şi traiul de zi cu zi. O vizitează destul de des un nepot, care o mai ajută la treburile casnice.

Are un respect deosebit pentru haina militară, amintindu-şi că, atunci când era copil, „ femeile făceau o reverenţă, iar bărbaţii îşi scoteau pălăria atunci când vedeau un militar, iar toate fetele erau îndrăgostite de cei care purtau haina militară”.

Doamna Breahnă a fost întotdeauna o femeie credincioasă făcându-şi zilnic rugăciunile.

m reuşit să-i facem o mare surpriză veteranei noastre, şi în acelaşi timp o mare bucurie, pentru că “militari ai Armatei României mi-au trecut pragul casei”!

*****
În urma celui de - Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ 9.000 de veterani de război, circa 280 de văduve de război şi în jur de 66.000 de văduve de veterani de război.

„Acasă la veterani” este un program de vizite la domiciliul veteranilor de război, în mod deosebit la cei care nu mai au familie, care sunt singuri, de regulă în ziua împlinirii unor vârste (peste 95 de ani).

Top