Veteranul nostru continuă povestea. E plin de însuflețire. Nu vrea să scape nici-un amănunt. „Eu aveam în primire un pistol de semnalizare, pe care îl foloseam pentru a trage rachete de diferite culori atunci când pe deasupra noastră trecea un avion. În toiul unor lupte împotriva rușilor, pe data de 17 iulie 1941, comandantul de pluton, sublocotenent Micșunescu Gheorghe, mi-a ordonat să semnalizez un avion, ce tocmai ne survola. I-am raportat că nu mai am pistolul deoarece îmi căzuse cu câteva minute mai devreme la rădăcina unor copaci. Înfuriindu-se că nu-l mai am asupra mea, m-a amenințat că mă împușcă dacă nu mă duc după el. Am plecat târâș către acei copaci unde știam că se găsește, și la puțin timp după ce l-am găsit, rușii au început să tragă asupra mea cu brandurile. De teamă să nu fiu ucis am început să sar din loc în loc, acolo unde cădeau proiectilele, deoarece știam că exista probabilitatea foarte mică ca un proiectil să cadă în același loc. La un moment dat am sărit lângă un proiectil și am fost rănit la cap și la umăr. Am rămas inconștient. M-am trezit într-un vagon de răniți ce se ducea spre Brăila.”

Domnul Ștefan a stat internat 10 zile în spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale, ulterior fiind trimis în concediu de recuperare acasă timp de 10 zile. Aflându-se acasă la recuperare, a primit ordin să se prezinte la unitatea militară de la Cernavodă.

„De la Cernavodă am fost trimiși cu o mașină spre frontul din Basarabia, la Tighina. Am trecut Prutul pe podul lui Antonescu, cum i se mai spunea. Acolo am luptat în linia I. Cele mai mari și grele lupte s-au dat la Odessa. Românii au avut 3 regimente, Regimentul 1, 2 și 3 Grăniceri. Pe linia frontului Vacarjani-Dalnic-Odessa românii au pierdut nu mai puțin de 3 regimente iar nemții un regiment”.

Venerabilul veteran povestește cu lacrimi în ochi cum a participat la realizarea celor două cimitire cu trupurile eroilor români căzuți în luptele de la Odessa.

„Deasupra fiecărui mormânt am pus cruci, cu casca fiecăruia și cu numele inscripționat pe fiecare cruce, iar la capătul fiecărui cimitir am pus o placă pe care am trecut:
„Camarade trecător,
Când ajungi în țară,
Fă-mi cel din urmă bine,
Pământul țării să-l săruți și pentru mine”.

A doua parte a războiului a luat o întorsătură neașteptată, ne povestește în continuare domnul Nica.

„Acum eram cu rușii aliați, împotriva nemților. Eu am căutat cu orice preț să mă feresc. Din cauza faptului că din unitate mai rămăseserăm puțini, am fost integrați în Regimentul 5 Vlașca Teleorman. Astfel am pornit pe front contra germanilor.”

După război, distinsul veteran și-a continuat activitatea în meseria pe care o avea, cea de croitor. A lucrat mai întâi la o cooperativă de pe Calea Victoriei din București, apoi la îndemnul unui prieten a început să lucreze la un atelier de lângă APACA, realizând costume pentru conducătorii vremii. I-a plăcut mult meseria, și acum are în cameră mașina de cusut la care a lucrat foarte mulți ani, chiar și după ieșirea la pensie.

S-a căsătorit în anul 1949, crescând de la vârsta de 3 ani copilul soției din altă căsătorie. În prezent este văduv de mai bine de 28 de ani. Băiatul a ajuns arhitect, s-a căsătorit și la rândul lui are un copil. Povestește cu viu interes că strănepotul , și-a găsit dragostea pe internet și acum este stabilit în Finlanda.

Având în vedere vârsta înaintată, domnul Nica se bucură de o sănătate bună, chiar dacă din când în când îl mai dor articulațiile. Medicul de familie i-a spus că „domnule Nica nu vă pot da niciun medicament, nu există niciun medicament pentru uzura organismului”.

Are grijă de dânsul doamna Maria, o verișoară primară din partea mamei.
„Dumnezeu a avut grijă de mine. Și acum aș merge mai departe, nu m-aș opri aici.”
*****
În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ 9.000 de veterani de război, circa 280 de văduve de război şi în jur de 66.000 de văduve de veterani de război.

„Acasă la veterani” este un program de vizite la domiciliul veteranilor de război, în mod deosebit la cei care nu mai au familie, care sunt singuri, de regulă în ziua împlinirii unor vârste (peste 95 de ani).