Vizită la dl. lt.(rtr.) Iosif CONSTANTINESCU - veteran de război

„Nu mi-e necaz decât că am îmbătrânit!”
 Într-o zi frumoasă de toamnă, însorită și cu un cer  senin, l-am întâlnit pe dl. Iosif Constantinescu, veteran de război, vesel și la fel de senin ca și cerul de azi, la împlinirea frumoasei vârste de 97 de ani.
Distinsul veteran s-a născut pe data de  28.09.1921, în comuna Roșiori, jud. Teleorman. Bunicii l-au crescut până la vârsta de 7 ani, apoi,  rămânând orfan de tată, s-a mutat cu mama în comuna Chiroiu, Satu Nou, raionul Brănești, regiunea București. Aici mama și-a întemeiat o nouă familie, având astfel, 4 copii.
Domnul Iosif a urmat cursurile școlii primare, apoi și-a ajutat familia la muncile agricole.  După ce s-a căsătorit, la vârsta de 21 de ani,  a fost încorporat în armată, la Regimentul 4 Transmisiuni, în Alexandria, Teleorman. La 20 februarie 1942 a fost trimis pe front, să lupe alături de nemți contra rușilor. „Ne-am instalat în niște barăci, construite de nemți, undeva pe lângă București.  Am urmat școala de morse, timp de 4 luni de zile. Fiecare soldat avea manipulator său de morse.
 Din batalionul nostru s-a format o grupă de 20 de soldați pentru a pleca pe front. Din această grupă din cadrul Companiei a 5-a a Batalionului 2 Transmisiuni, am făcut și eu parte și am fost pregătit pentru a asigura garda unității pentru o perioadă de timp. Ulterior am ajuns cu batalionul pe front, în Rusia, până la Cotul Donului. La acea vreme armata noastră era înzestrată cu niște puști nemțești, ce aveau baioneta foarte lungă.
          La un moment dat era nevoie de un brancardier în cadrul spitalului de campanie care ne deservea. Nu mai știu prin ce împrejurare am fost selectat și pregătit pentru această meserie și am lucrat în spatele frontului timp de 3 luni în perioada  octombrie - decembrie.
          În data de 20 decembrie 1942 am primit ordin să ne retragem, deoarece rușii pregăteau o mare ofensivă. Și astfel, încolonați, am pornit  spre România, trecând prin Tiraspol. Eu am ajuns acasă pe 10 aprilie.
          După o lună de concediu, în primăvara lui 1943, m-am prezentat la unitate și am fost trimis în Moldova, aproape de Iași, în comuna Poiana de Sus, cu Regimentul 1 Transmisiuni. Acolo am fost școlarizat ca telefonist, având rolul de a întinde firele de telefonie de la comandament până pe poziție și de a le controla, periodic. O Bobină cu cablu avea circa 25 de Kg.
          În toamna lui 1944, după întoarcerea armelor, am plecat din Moldova, în Ungaria, Cehoslovacia, până în munții Tatra.
          După încheierea războiului ne-am întors în  țară, pe jos până la Sibiu.
          În timp ce eram pe front, mi s-a născut primul copil, în anul 1942” ne-a relatat în încheiere , cu mult drag și har, distinsul veteran.
          După război s-a ocupat de agricultură, până în anul 1970, când s-a mutat în București.
          A lucrat la Fabrica de sticlărie pentru medicamente „Epubreta”, de unde a ieșit la pensie în anul 1983.
           Chiar dacă a rămas fără soție din 2003,  se bucură de o familie numeroasă, cu 8 copii, 15 nepoți și 4 strănepoți, care îl înconjoară cu dragoste și respect.
 Secretul longevității dânsului constă într-o viață activă, cumpătată și fără excese.
 Vizita echipei noastre l-a bucurat foarte mult,  invitându-ne cu mare drag și la anul.
       
Începând din 15 noiembrie 2017 acest proiect de suflet al Direcției calitatea vieții personalului, beneficiază de sprijinul Arômes Noirs, Fornetti Románia, Luna Solai, Angelli și Magiun de prune Topoloveni.
 Text: Mirela Florian
Foto: Plt.adj. pr. Gheorghiță Tunaru

Datele personale și fotografiile au fost postate cu acordul domnului lt. (rtr.) Constantin Iosif.
Top