Direcția calitatea vieții personalului

EROI



        EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) ALEXANDRESCU DRAGOȘ
  
       La 31 august 2008, în timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat-Kandahar), la aproximativ 20 km de Qalat, al treilea transportor amfibiu blindat, dintr-o coloană de patru autovehicule militare a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, iar tânărul muscelean a decedat pe loc, în urma deflagrației care a urmat. Dragoș Alexandrescu abia împlinise 32 de ani, cu o săptămână înainte de tragedie.
      S-a născut la data de 23 august 1976, fiind al doilea copil al familiei Alexandrescu, în localitatea musceleană Câmpulung, unde și-a petrecut copilăria. În aceeași localitate a urmat școala generală și liceul.
      În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit pe timpul executării misiunii din teatrul de operații Afganistan, în care și-a sacrificat viața sub culorile drapelului național, săvârșind acte de eroism, Alexandrescu Dragoș a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).
     De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu, sublocotenentului (p.m.) Alexandrescu Dragoș i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Câmpulung Muscel, județul Argeș din data de 19.03.2008
EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) BĂDICEANU FLORIN
 
Comunicat nr. 44
Data: 23.02.2010
 
COMUNICAT DE PRESĂ‚
 
          Sergentul-major Bădiceanu Florin a căzut la datorie și fruntașul Zamfir Marian a fost rănit marți, 23 februarie, în Afganistan.
          Militarii, din cadrul Batalionului 33 Manevră, executau o misiune de patrulare într-o coloană formată din patru autovehicule HMMWV, în provincia Zabul, pe autostrada A1, Kandahar-Kabul. În jurul orei 05.00 (ora României), la aproximativ 3 km nord-est de Baza Lagman, vehiculul blindat în care se aflau cei doi a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma deflagrației, cei cinci membri ai echipajului au fost evacuați de urgență pe calea aerului la spitalul din Baza Lagman, conform procedurilor.  
          Pe timpul acordării îngrijirilor, cu toate eforturile depuse de personalul medical, sergentul major Bădiceanu Florin a decedat. Subofițerul, promoție 2005, era la a doua misiune în Afganistan. Avea 31 de ani, era căsătorit și tată al unui copil.
          Fruntașul Zamfir Marian se află internat în spital pentru tratament medical și investigații de specialitate.
          Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea și șeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, își exprimă profundul regret pentru această pierdere și sunt alături de familia greu încercată, urmărind cu atenție evoluția stării de sănătate a fruntașului Zamfir.
 
 
Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale.
  
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul major Bădiceanu Florin a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României ” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).
          De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu, sublocotenentului  (p.m.) Bădiceanu Florin, i s-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Budeasa, județul Argeș, în baza H.C.L. nr. 23  din data de 24.10.2010, iar o alee din Comuna Budeasa, Județul Argeș îi poartă numele în baza H.C.L. nr. 46 din 23.10.2013.
 
          EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) BRÎNZAN REMUS
 
          În data de 17 septembrie 1996, Armata României a pierdut primul militar în misiuni internaționale.
          În timpul unei misiuni de lărgire a coridorului Gorazde, militarul se afla în excavator alături de comandantul de pluton, când a rămas fără frână și a încercat să oprească excavatorul lăsând cupa la sol. În acel moment s-a rupt bolțul de blocare, comandantul de pluton a reușit să sară, iar cabina a căzut în apă, în râul Recka Reccea, de la cinci metri înălțime.
          Acolo, în Bosnia-Herzegovina, s-a încheiat misiunea lui și s-au oprit toate speranțele. Unul dintre colegi i-a pus o iconiță în mână și s-a gândit că doar Dumnezeu a hotărât ca Remus Brînzan să devină ,,EROU”.
La data de 20 septembrie 1996, sublocotenentul (p.m.) Remus Brînzan a fost înhumat la cimitirul  ,,Sfântul Gheorghe” din municipiul Râmnicu Vâlcea.
          EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) CARACUDĂ‚ PAUL
 
          Caporalul Caracudă Paul executa, în data de 23.06.2010, o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE, în care se afla, a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, activat de la distanță. Împreună cu el era și sergentul major Dan Ciobotaru.
          S-a născut la data de 19 martie 1974, în comuna Vădastra, județul Olt unde a copilărit și a urmat cursurile gimnaziale.
          Caporalul Paul Caracudă, în vârstă de 35 ani, era angajat al Ministerului Apărării Naționale din anul 1996, era căsătorit, avea un băiat în vârstă de șapte ani și o fetiță de doi ani.
           În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni în teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, militarul a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).
          De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu, sublocotenentului (p.m.) Paul Caracudă, i s-a acordat titlul de ,,Erou al comunității” de către Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brașov în baza H.C.L. nr. 415 din 10.07.2010.            

          EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) CIOBOTARU DAN

          Sergentul major Dan Ciobotaru și caporalul Paul Caracudă din Batalionul 33 Vânători de Munte Curtea de Argeș, executau o misiune de intervenție, pentru deblocarea autostrăzii A1 (Kabul - Kandahar) și asigurarea libertății de mișcare. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau, a fost atacat cu un dispozitiv improvizat, acționat de la distanță. Sergentul major Dan Ciobotaru a căzut la datorie în data de 23 iunie 2010, în Afganistan, provincia Zabul.
          S-a născut la data de 19 februarie1982, în comuna Brăiești, județul Buzău.
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în teatrul de operații Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul major Dan Ciobotaru a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război (post-mortem).
          În semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Dan Ciobotaru  i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al comunei Brăești, județul Buzău, în baza H.C.L. din  28.06.2010.

EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) CHIRA TRAIAN CLAUDIU

Comunicat nr. 47
Data: 26.02.2009
 

Militar român căzut la datorie în Afganistan

          Un militar din Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” a căzut la datorie astăzi, 26 februarie, în Afganistan.
          Sergentul major Chira Claudiu se afla într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat-Kabul). În jurul orei 15.30 (ora României), la aproximativ 50 km de Qalat, al doilea autovehicul de tip Humvee din coloana de cinci a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
          În urma exploziei, sergentul major Chira Claudiu, grav rănit, a primit asistență medicală la fața locului și a fost evacuat cu un elicopter MEDEVAC. Pe timpul transportului spre spitalul din Kandahar, subofițerul a decedat. Militarul avea 30 de ani, era căsătorit, fiind angajat al Ministerului Apărării Naționale din 2002.
          Militarii Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” din Predeal acționează în Afganistan din luna ianuarie a acestui an.
          Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă profundul regret pentru această pierdere și este alături de familia greu încercată.
 
Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale.
 
           În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare, în teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul major Claudiu Chira a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război (post-mortem).
          În semn de respect pentru supremul sacrificiu, sublocotenentului (p.m.) Chira Traian Claudiu, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al localității Râșnov, județul Brașov, în baza H.C.L.  din 04.03.2009.

 

         EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) COVRIG CLAUDIU - MARIUS

          Eroul Covrig Claudiu-Marius s-a născut la 18 septembrie 1978, în Galați, județul Galați. A plecat în Afganistan împreună cu colegii săi din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, dar s-a întors însă mai devreme. 
          În data de 13.06.2008, în timpul unei misiuni de patrulare, subunitatea din care făcea parte a intrat într-o ambuscadă. În urma perforării blindajului T.A.B.-ului în care se afla, de către o lovitura de aruncător, militarul a decedat. Marius Covrig era la prima misiune internațională. El urma să împlinească frumoasa vârstă de 30 ani, în luna septembrie și era căsătorit, dar nu avea copii. Locuia în Galați, împreună cu soția sa. 
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, eroul Covrig Claudiu-Marius a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent.
          În semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Covrig Claudiu-Marius, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Galați, județul Galați, începând cu data de 25.11.2008 și conform H.C.L. nr. 316 din 22.06.2017, o stradă din același municipiu îi poartă numele.

          EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) DRĂ‚GUȘANU IONEL GHEORGHIȚĂ 

          Sublocotenentul (p.m.) Ionel Gheorghiță Drăgușanu și-a pierdut viața, la data de 20 iunie 2006, în timpul unei misiuni în teatrul de operații Afganistan, după ce TAB-ul în care se afla, a acționat un dispozitiv exploziv improvizat, amplasat de insurgenții talibani, care a provocat  ulterior incendierea transportorului.
          S-a născut la data de 01 octombrie 1968, în localitatea Tecuci, județul Galați și era încadrat în Batalionul 341 Infanterie din Topraisar.
          La inițiativa colegilor săi din unitatea unde a lucrat, a fost ridicat în incinta cazărmii, un monument cu bustul în bronz al eroului, creat de artistul plastic Gheorghe Caruțiu.
          În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem, în data de 19.06.2017 sublocotenentului (p.m.) Ionel Gheorghiță Drăgușanu, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al orașului Murfatlar, județul Constanța și conform H.C.L. nr. 80 din 31.08.2017 o alee din același oraș îi poartă numele.

EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) DUMITRESCU  IULIAN

Comunicat nr. 131
Data: 07.05.2016

Militari români căzuți la datorie în Afganistan
          Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai 2016, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani.
          În urma incidentului, celor trei militari de la forțele pentru operații speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian nu au supraviețuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.
          Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.
          Conducerea Ministerului Apărării Naționale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanțe familiilor militarilor decedați și urmărește cu atenție evoluția situației medicale a celui rănit.
          „Am aflat cu profundă tristețe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât și în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanțe familiilor, prietenilor și camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Mihnea Motoc.

 
Secția Presă

          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul major a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război (post-mortem).
          De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Dumitrescu Iulian, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Buzău în urma Ședinței Ordinare a C.J. Buzău, din data de 23.05.2016 iar o stradă din municipiu îi poartă numele, conform H.C.L. nr. 68 din 28.03.2017.

     EROUL  SUBLOCOTENENT (P.M.) CRISTIAN-PETRU FILIP

     Sublocotenentul (p.m.) Cristian-Petru Filip a căzut la datorie la 01 octombrie 2010, în Afganistan. Blindatul ușor în care se afla, a sărit în aer când a trecut peste o bombă artizanală, amplasată de talibani. Atacul a avut loc în jurul orei 10.30, ora României, în provincia Zabul, la aproximativ 40 de kilometri de Qalat.
     Militarul făcea parte din Batalionul 812 Manevră ,,Șoimii Carpaților”, avea 25 de ani și nu era căsătorit.
     A fost decorat, de către Președintele României cu Ordinul „Virtutea militară” în grad de „Cavaler” cu însemn de Război și înaintat în gradul de sublocotenent post-mortem.
     În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al sublocotenentului (p.m.) Cristian-Petru Filip, i s-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Bistrița, județul Bistrița-Năsaud din 07.10.2010 și conform HCL nr. 76 din 2011, i s-a atribuit un nume de stradă în același municipiu. 

         EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) FOGARAȘI IOSIF SILVIU
 
          Printre eroii noștri contemporani, primul român căzut pe câmpul de luptă din Afganistan, a fost sublocotenentul (p.m.) Fogarași Silviu, care odihnește somnul de veci în Cimitirul orășenesc Aleșd, județul Bihor.
          Pe data de 11 noiembrie 2003, o coloană de autovehicule blindate care aparținea Batalionului 151 ,,Războieni” a fost atacată cu focuri de armă în apropierea graniței cu Pakistanul. Militarului rănit i s-a acordat pe loc primul ajutor de către personalul de specialitate din cadrul plutonului, fiind evacuat de urgență la Spitalul de campanie din Baza Kandahar, pentru investigații și intervenții chirurgicale. Cu toate eforturile întreprinse de echipa medicală, nu s-a mai putut face nimic în privința subofițerului Fogarași Silviu, acesta fiind declarat decedat.
          În semn de respect și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit pe timpul executării misiunii din teatrul de operații Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul major Fogarași Silviu a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent. La propunerea ministrului apărării naționale, Președintele României l-a decorat pe sublocotenentul Fogarași Silviu cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).     
          În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al sublocotenentului (p.m.) Fogarași Silviu, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Oradea, județul Bihor, în baza H.C.L. din 15.11.2013.
          EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) GROSARU  DUMITRU IOAN
 
          Pe data de 21 septembrie 2007, soldatul-poet se afla într-un T.A.B., în misiune de patrulare în Irak. Vehiculul militar a trecut peste un dispozitiv exploziv și a luat foc, iar militarul a rămas ultimul în interior pentru a asigura evacuarea colegilor săi. Din păcate, muniția din dotarea transportorului amfibiu blindat a explodat și i-a curmat viața.
          Militarul s-a născut la 24 octombrie 1972, în Fălticeni, unde a și urmat clasele primare și gimnaziale, apoi Școala profesională în Timișoara.
          La Păișani, localitate unde a fost înmormântat, a fost deschisă Casa memorială Ioan Dumitru Groșaru. Ținuta militară, obiecte personale, fotografii care surprind misiunile în care a fost eroul, decorații, steaguri de luptă, toate se regăsesc în Casa Memorială, care a fost inclusă pe lista obiectivelor de vizitat din județul Suceava.
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit pe timpul executării misiunii din teatrul de operații Irak, în care și-a sacrificat viața sub culorile drapelului național, săvârșind acte de eroism, caporalul Groșaru Dumitru Ioan a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război.
          De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Groșaru Dumitru Ioan, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Timișoara, județul Timiș pe data de 18.12.2012.
EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) HÂNCU BOGDAN-VALERIAN
 
Comunicat nr. 145
Data: 27.04.2006
 
Caporalul român care și-a pierdut viața în Irak era polițist militar
 
          Militarul român care și-a pierdut viața astăzi în Irak este caporalul Hâncu Bogdan, în vârstă de 28 de ani, angajat la o unitate militară din Iași din anul 2003. El făcea parte din compania de Poliție Militară, care participă la operațiunea Antica Babilonia, în Irak, și se afla în misiune din luna ianuarie a acestui an.
          Bogdan Hâncu făcea parte dintr-o patrulă mixtă italiano-română, care efectua o misiune de monitorizare și antrenare a poliției irakiene. Patrula a fost atacată, în jurul orei 08.00, iar în urma exploziei unei mașini capcană mai mulți militari, printre care și cel român, și-au pierdut viața, iar alții au fost răniți.
          Evenimentul este cercetat de o comisie mixtă italiano-română.
Compania de Poliție Militară românească este alcătuită din 100 de militari și acționează în Camp Mittica, lângă localitatea An Nassyria.
 
 Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale.
  
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit pe timpul executării misiunii din teatrul de operații Irak în care și-a sacrificat viața, caporalul Hâncu Bogdan a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad  de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).
          De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Hâncu Bogdan i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Iași, județul Iași din data de 27.04.2006 și conform H.C.L. nr. 123 din 29.04.2016, o alee din același municipiu îi poartă numele.
          EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) LEU VALERICĂ‚
 
          Sergentul major Valerică Leu din cadrul Batalionului 33 Manevră, dislocat în teatrul de operații din Afganistan a căzut la datorie la data de 12.05.2010. Militarul făcea parte dintr-o subunitate de intervenție solicitată pentru securizarea unei căi de acces. În timpul operațiunii de securizare, subofițerul a declanșat explozia unei mine antipersonal, fiind grav rănit. Militarului i s-a acordat primul ajutor la fața locului, ulterior fiind evacuat pe calea aerului la spitalul militar din Baza Lagman. Câteva ore mai târziu, cu toate eforturile depuse de către echipa medicală, în urma rănilor suferite, sergentul major Leu Valerică a fost declarat decedat.
          Sergentul major Leu Valerică, născut la data de 15 martie 1979, era încadrat la Batalionul Logistic al Brigăzii 2 Vânători de Munte Brașov, era căsătorit și tată al unui băiețel de 4 ani, fiind la a doua misiune în Afganistan.
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații Afganistan în care și-a sacrificat viața, sergentul major Leu Valerică a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).
         De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Leu Valerică, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Brașov, județul Brașov, în baza H.C.L. nr. 297 din 31.05.2010.

EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) LEUȘTEAN ION-LUCIAN

Comunicat nr. 59
Data: 09.05.2012
 

COMUNICAT DE PRESĂ‚

          Plutonierul Ion-Lucian Leuștean, rănit grav anul trecut în Afganistan, a decedat în dimineața zilei de miercuri, 9 mai 2012, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) din București. Subofițerul se afla internat, în stare de comă, la secția terapie intensivă și în pofida eforturilor de lungă durată ale medicilor, viața sa nu a mai putut fi salvată.
          Militarul, în vârstă de 25 de ani, era necăsătorit și era în serviciul militar din anul 2009.
          Ion-Lucian Leuștean, care era încadrat în Batalionul 2 Manevră, a fost rănit grav la data de 7 septembrie 2011, în urma deflagrației unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executa cercetarea terestră a unui obiectiv în provincia Zabul.
          Militarului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat de urgență cu un elicopter de evacuare medicală, la spitalul militar din baza Lagman, pentru intervenții chirurgicale.
          În data de 8 septembrie, militarul român a fost evacuat în Germania, la Spitalul militar american din Landstuhl, pentru tratament de specialitate și ulterior, la 30 octombrie, a fost transferat în România, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, în stare vegetativă, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme interne și cranio-cerebrale. Pe parcursul întregii perioade de internare, Ion-Lucian Leuștean a beneficiat, în cadrul secției de terapie intensivă, de monitorizare permanentă și de tratament complex suportiv și curativ. Din nefericire, cu toate eforturile echipei medicale pluridisciplinare de la SUUMC, evoluția clinică a pacientului nu a înregistrat ameliorări ale statusului cognitiv, iar în ultimele 10 zile s-a constatat o deteriorare progresivă neresponsivă la tratament etiologic specific, militarul decedând în urma unui stop cardio-respirator.
          Ministrul Apărării Naționale, Corneliu Dobrițoiu, l-a avansat la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Ion-Lucian Leuștean, care și-a sacrificat viața sub culorile Drapelului național, săvârșind acte de devotament excepțional, în timpul executării misiunii în teatrul de operații din Afganistan.
          De asemenea, ministrul apărării naționale va înainta Președintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Ion-Lucian Leuștean, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Cavaler”, pentru militari, cu însemn de Război.
Astăzi, 9 mai, la ora 15.00, în toate unitățile militare din țară și din cele dislocate în afara teritoriului național, vor fi organizate ceremonii militare și religioase, în semn de recunoștință, prețuire și deplin respect pentru eroul Ion-Lucian Leuștean.
          Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă profundul regret pentru pierderea vieții sublocotenentului (p.m.) Ion-Lucian Leuștean și este alături de familia greu încercată.
 
Biroul de Presă
         
          În semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Leuștean Ion-Lucian, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Timișoara, județul. Timiș, pe data de 18.12.2012 și conform H.C.L. nr. 216 din 2016, o stradă din același municipiu îi poartă numele.

EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) LIXANDRU CONSTANTIN-LAURENȚIU
 

Comunicat nr. 58
Data: 05.05.2011

 
COMUNICAT DE PRESĂ‚
 

          Joi, 5 mai, în jurul orei 13.30, caporalul Constantin-Laurențiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, a căzut la datorie în provincia Zabul, Afganistan.
          În timpul desfășurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgență la Spitalul Militar din baza Lagman, pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieții sale, caporalul Lixandru a decedat. Militarul, în vârstă de 30 de ani, era căsătorit și nu avea copii.
          Ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Constantin-Laurențiu Lixandru, care și-a sacrificat viața sub culorile Drapelului național, săvârșind acte de devotament excepțional, în timpul executării misiunii în teatrul de operații din Afganistan.
          De asemenea, ministrul apărării naționale a înaintat Președintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem a caporalului Constantin-Laurențiu Lixandru cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Cavaler”, pentru militari, cu însemn de război.
          Vineri, 6 mai, la ora 08.00, în toate unitățile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național, vor fi organizate ceremonii militare și religioase, în semn de recunoștință, prețuire și deplin respect pentru eroul Constantin-Laurențiu Lixandru.
          Ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea și conducerea armatei își exprimă profundul regret pentru această pierdere și sunt alături de familia greu încercată.
 
Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale.
 
          În semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Lixandru Constantin-Laurențiu, s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al orașului Rovinari, județul Gorj, pe data de 14.05.2011 și conform H.C.L. nr. 57 din 30.05.2015, o stradă din același oraș, îi poartă numele.

EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) MARCU BEBIȘOR AUREL
  
          Pe data de 06 septembrie 2007, transportorul blindat condus de Aurel a pornit într-o misiune de intervenție, pentru sprijinul unui detașament militar american, care trecuse peste o mină și aveau deja un mort și trei răniți. Transportorul, primul dintr-o coloană de trei autovehicule, executa misiunea la N-E de Qalat. Înainte de a ajunge la locul incidentului, convoiul românesc, a trecut la rândul său, peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma deflagrației, vehiculul de luptă a fost grav avariat, iar sergentul major Aurel Marcu a decedat pe loc.
          Militarul s-a născut în data de 07 iulie 1971, în localitatea Găiești, județul Dâmbovița și era încadrat la Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, dislocat în teatrul de operații Afganistan din luna iulie. Era mecanic conductor de TAB și șef echipă antiblindate.   
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit pe timpul executării misiunii din teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul major Marcu Bebișor Aurel a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război (post-mortem).
          De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Marcu Bebișor Aurel, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Curtea de Argeș, județul Argeș, în baza H.C.L. nr. 98  din data de 07.09.2007.

EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) MARINESCU CĂTĂLIN-IONEL

          Caporalul Cătălin Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab”, a căzut la datorie in Provincia Zabul, din Afganistan. La data de 10 mai 2011, în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor.
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operațiuni din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, caporalul a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război (post-mortem).
          De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Cătălin-Ionel Marinescu i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Craiova, județul Dolj din 2011, iar o stradă din același municipiu îi poartă numele conform H.C.L. nr. 225 din 15.12.2011.

EROUL MAIOR (P.M.) PETRE TIBERIUS-MARCEL
 
Comunicat nr. 98
Data: 03.04.2009
 
Ofițer român ucis în luptă în Afganistan
          Un ofițer din Batalionul 1 Forțe pentru Operații Speciale „VULTURII”, a căzut la datorie, în data de 3 aprilie, în Afganistan.
          Căpitanul Petre Tiberius conducea o misiune de intervenție rapidă în sprijinul unei subunități aliate atacate de insurgenți.
          În jurul orei 04.00 (ora României), la aproximativ 80 de kilometri Sud-Vest de Kabul, o echipă de intervenție rapidă româno-americană a acționat în sprijinul unei subunități aliate. În schimbul de focuri, ofițerul român a fost împușcat. A fost evacuat de urgență cu un elicopter MEDEVAC, iar în jurul orei 04.30 a decedat pe timpul transportului către spital.
          Militarii români din forțele pentru operații speciale, acționează în cadrul ISAF în zona de est a Afganistanului.
          Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă profundul regret pentru această pierdere și este alături de familia greu încercată.
 
Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale
 
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni în teatrul de operații Afganistan, în care și-a sacrificat viața, a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Național „Virtutea militară”, în grad de ,,Comandor”, cu însemn pentru Război (post-mortem). Soției eroului Maior (p.m.) Petre Tiberiu i-a fost înmânată medalia „Steaua de Bronz”, de către generalul maior Michael Repass, șeful United States Special Operations Command Europe, la data de 10 septembrie 2010, în semn de prețuire pentru sacrificiul suprem.
          De asemenea, în semn de prețuire și respect, maiorului (p.m.) Petre Tiberiu i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de onoare” al comunei Sângiorgiu de Mureș, județul Mureș din 21.04.2009 și conform H.C.L. din 21.04.2009, o stradă din Comuna Sângiorgiu de Mureș, județul Mureș, îi poartă numele.
EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) POLSCHI CIPRIAN-ȘTEFAN

Militarul şi-a pierdut viaţa pe 5 septembrie 2019 ca urmare a exploziei unei maşini-capcană, în apropiere de Green Zone din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.
La propunerea ministrului apărării naţionale, Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat post-mortem pe sublocotenentul Ciprian-Ştefan Polschi cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari.

 EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) POPA VASILE-CLAUDIU

          La data de 22 septembrie 2013, în timpul desfășurării unei misiuni de patrulare, maistrul militar Popa Vasile-Claudiu și-a pierdut viața alături de alți colegi români și americani, astfel misiunea lui în Armata României a luat sfârșit. Tânărul militar a fost ucis de o bombă, detonată de rebelii afgani.
          Militarul se afla la a doua misiune, în teatrul de operații Afganistan, unde a îndeplinit atribuții de instructor militar pentru grupul format din români, americani și afgani. Din păcate, această misiune, a fost, pentru sublocotenentul (p.m.) Popa Vasile-Claudiu, ultima.
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni în teatrul de operații Afganistan în care și-a sacrificat viața, a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Național ,,Steaua României” în gradul de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război, iar din partea S.U.A. i-a fost înmânată familiei medalia  ,,Steaua de Bronz”.
          De asemenea, în semn de prețuire și respect, sublocotenentului (p.m.) Popa Vasile-Claudiu i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Alba-Iulia, județul Alba, conform H.C.L. nr. 292 din 27.09.2013 și o stradă din același municipiu, îi poartă numele conform  H.C.L. nr. 425 din 22.12.2015.

EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) POSTELNICU ADRIAN

          O durere de nedescris pentru familia militarului constănțean ucis în urma unei explozii în Afganistan. Tragedia s-a produs în data de 22 septembrie 2013, în timp ce Adrian Postelnicu, se afla în misiune de patrulare, într-o zonă de conflict din estul Afganistanului. Militarul executa o misiune specifică forțelor speciale, în Valea Tagab, executată împreună cu efectivele întrunite ale partenerului american și afgan. Militarul a călcat pe un dispozitiv exploziv improvizat, iar deflagrația produsă i-a provocat răni grave. I s-a acordat primul ajutor și a fost evacuat imediat la spital. Cu toate eforturile întreprinse de echipa medicală, nu s-a mai putut face nimic în privința lui Adrian, acesta fiind declarat decedat.
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni în teatrul de operații Afganistan, în care și-a sacrificat viața, Postelnicu Adrian a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în gradul de ,, Cavaler”, cu însemn pentru Război (post-mortem).  
          În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem, în data de 27.09.2013, sublocotenentului (p.m.) Postelnicu Adrian i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al Comunei Corbu, județul Constanța și din 01.03.2016, o stradă din aceeași comuna îi va purta  numele.

EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) SANDU IONUȚ - COSMIN
 
 
Comunicat nr. 83
Data: 20.03.2008
Un militar ucis și altul rănit în Afganistan
 
          Un militar din Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei”, dislocat în Afganistan, a fost ucis și un altul, rănit, joi, 20 martie 2008, în jurul orei 15.00, la nord de Qalat.
          Fruntașul Ionuț Cosmin SANDU a decedat, iar caporalul Silviu ATANASIU a fost rănit la piciorul stâng, când autovehiculul HUMVEE în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
          La momentul producerii exploziei, militarii îndeplineau o misiune de patrulare în provincia Zabul.
          Conform procedurilor standard de operare în astfel de situații, zona a fost imediat securizată, iar militarul rănit a fost evacuat de urgență la spitalul din baza Lagman, unde beneficiază de asistență medicală specializată.
          Fruntașul Ionuț Cosmin SANDU, în vârstă de 29 ani, era căsătorit și avea doi copii. Caporalul Silviu ATANASIU are 26 ani și este necăsătorit. Ambii, încadrați la Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei”, din Galați, erau la a doua misiune în Afganistan.
          Împrejurările producerii evenimentului sunt cercetate de o comisie condusă de comandantul batalionului.
          Conducerea Ministerului Apărării își exprimă profundul regret pentru producerea acestui tragic eveniment și transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate.
 
Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale.
 
             Sublocotenentul (p.m.) Sandu Ionuț Cosmin s-a născut la data de 26 februarie 1979, în comuna Piscu, județul Galați, unde a și copilărit. A urmat cursurile Grupului Școlar „Anghel Saligny” din municipiul Galați, absolvind în anul 1996 meseria de constructor finisor.
          Pentru faptele sale de eroism, sublocotenentul (p.m.) Ionuț Cosmin Sandu a fost decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în gradul de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război (post-mortem).  
          În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem, în data de 25.03.2008, sublocotenentului (p.m.) Sandu Ionuț-Cosmin, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Galați, județul Galați și conform H.C.L. nr. 54 din 23.02.2017, o stradă din același municipiu îi poartă numele.
EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) SAMUILĂ‚ MIHAIL-ANTON
         
          În data de 14 noiembrie 2003, sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă a fost împușcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla, în teatrul de operații din Afganistan.
          Militarului i s-a acordat primul ajutor la fața locului, ulterior fiind evacuat pe calea aerului la spitalul militar din Baza Bagram. Cu toate eforturile depuse de către echipa medicală, în urma rănilor suferite, militarul a fost declarat decedat.
          Militarul a fost înmormântat în Cimitirul Eroilor, în acordurile fanfarei și ale salvelor de armă.
          Atașatul militar al Statelor Unite ale Americii la București, Richard McClellan, i-a înmânat soției militarului bihorean, un steag american și un certificat de erou.
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul major a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în gradul de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război (post-mortem).
          De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu, sublocotenentului (p.m.) Mihail-Anton Samuilă i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Oradea, județul Bihor, pe data de 17.11.2003.
 EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) SFECHEȘ MARIUS FLORIN
  
          Pe data de 1 octombrie 2010, în jurul orei 10.30, sergentul major Marius Florin Sfecheș a căzut la datorie, în timpul executării unei misiuni în Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului HUMVEE, în care se afla. Atacul s-a produs în provincia Zabul, la aproximativ 40 de km nord-est de Qalat. În urma atacului, militarului i s-a acordat primul ajutor și a fost evacuat cu un elicopter la Spitalul din Baza militară Lagman. Cu toate eforturile întreprinse de echipa medicală, nu s-a mai putut face nimic în privința sergentului major Marius Sfecheș, acesta fiind declarat decedat. Militarul făcea parte din Batalionul 812 Manevră „Șoimii Carpaților”, avea 25 de ani și era necăsătorit.
          Marius s-a născut la data de 15 noiembrie 1984, în localitatea Beclean, jud. Bistrița – Năsăud. În anul 2003, a absolvit Grupul Școlar Agricol cu durata de 4 ani. Studiile militare le-a finalizat în anul 2007, absolvind cu gradul de sergent cursurile Centrului de formare a subofițerilor în activitate, filiera indirectă - Promoția „Integrare Europeană”. În urma rezultatelor foarte bune obținute în procesul de instrucție, a fost înaintat la gradul de sergent major, în anul 2010.
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit pe timpul executării misiunii din teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul major Marius Florin Sfecheș a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent. La propunerea ministrului apărării naționale, Președintele României, l-a decorat pe sublocotenentul Marius Florin Sfecheș cu Ordinul Național „Steaua României” în gradul de ,,Cavaler” , cu însemn pentru Război (post-mortem).
          În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al sublocotenentului (pm) Marius Florin Sfecheș i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al comunei Șintereag, județul Bistrița din anul 2010.
EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) STOICA MĂDĂLIN
 
          Sublocotenentul (p.m.) Stoica Mădălin s-a născut la data de 10.08.1977, în localitatea Buzău, județul Buzău. Militarul erou a căzut la datorie în data de 15.09.2017, în urma unui atac asupra unei patrule românești care executa o misiune de patrulare în regiunea Kandahar din Afganistan. Alți doi militari au fost răniți. Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine Resistant Ambush Protected), când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor. Militarii au primit îngrijiri medicale, fiind evacuați pe calea aerului la Spitalul militar din Kandahar.
          Mădălin avea 41 de ani, era căsătorit, avea un copil și se afla la prima misiune în teatrele de operații.
          La propunerea ministrului apărării naționale, Președintele României, l-a decorat pe sublocotenentul Mădălin Stoica cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem), în semn de recunoștință și apreciere pentru dăruirea și curajul manifestate sub culorile Drapelului național, pentru spiritul de sacrificiu.
          În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem, sublocotenentului (p.m.) Stoica Mădălin, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al Comunei Ulmeni, județul Buzău, din 26.10.2017 și ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Buzău, județul Buzău din 27.10.2017 iar prin  H.C.L. nr. 14 din 29.01.2018 o stradă din municipiu îi poartă numele.
EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) ȘONEI NARCIS
 
Comunicat nr. 170
Data: 24.04.2005
  
          În legătură cu accidentul din Afganistan, produs în după amiaza zilei de duminică, 24 aprilie a.c., în urma căruia un militar a decedat și alți doi au fost răniți, facem următoarele precizări:
          Militarul căzut la datorie, sergentul Narcis Șonei, s-a născut la 31 ianuarie 1979, a absolvit Școala de Aplicație de Transmisiuni, de la Sibiu, pe 15 decembrie 2003.
Militarii răniți în accident sunt sergentul Gabriel Hanganu și sergentul Adrian Dogaru. Imediat după accident, aceștia au fost transportați la cel mai apropiat spital militar american. Unul dintre ei, sergentul Dogaru, s-a întors deja la baza de dislocare a Batalionului 300 Infanterie, din Kandahar, iar celălalt este stabilizat medical, în spital.
          Un număr de șapte militari se aflau într-un transportor amfibiu blindat de cercetare (primul dintr-o coloană de cinci autovehicule), care se întorcea la bază după executarea unei misiuni de patrulare.
          În jurul orei 15.00 (ora României), la aproximativ 60 de kilometri de Kandahar, transportorul a trecut peste un mijloc exploziv. Deflagrația, produsă în dreptul punții din spate, a provocat un incendiu care a declanșat explozia unor elemente de muniție din interiorul vehiculului blindat.
          Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă regretul pentru producerea acestui tragic accident și transmite sincere condoleanțe familiei sergentului Narcis Șonei, greu încercată în aceste momente dureroase.
  
Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale.
 
           În 27.04.2005, a fost decorat, de către Președintele României cu Ordinul Virtutea militară în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război și înaintat în gradul de sublocotenent post-mortem.
          În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem, în data de 28.04.2005 sublocotenentului (p.m.) Șonei Victor Narcis i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Tecuci, județul Galați.
EROUL MAIOR (P.M.) UNGURAȘ IULIU-VASILE
 
Comunicat nr. 106
Data: 07.04.2009
 
Ofițer român căzut la datorie în Afganistan
 
          Un ofițer a fost ucis și alți patru militari au fost răniți astăzi, 7 aprilie, în jurul orei 07.45 (ora României), în Afganistan.
          Căpitanul Iuliu-Vasile Unguraș conducea o misiune de patrulare, formată din patru autovehicule Humvee, din cadrul Batalionului 21 Manevră, pe autostrada A1, Kandahar-Kabul.
          La 20 km nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, ofițerul și-a pierdut viața, iar alți patru militari au fost răniți.
          După atac, zona a fost securizată, iar militarii răniți au fost evacuați la spitalele militare din Lagman și Kandahar.
          Căpitanul Vasile Unguraș avea 32 ani, era căsătorit și avea doi copii.
          Ministrul apărării naționale, Mihai Stănișoară, șeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, și întreaga conducere a Ministerului Apărării Naționale își exprimă profundul regret pentru această pierdere și sunt alături de familia greu încercată.
 
Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale.
 
          Pentru curajul, devotamentul și respectarea jurământului de a-și apăra țara cu prețul vieții, eroul născut în Dej a fost avansat de către ministrul apărării naționale la gradul de maior post-mortem și decorat de către Președintele României cu Ordinul Național,, Steaua României” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).
          Pentru serviciile excepționale în calitate de comandant al plutonului din batalionul românesc, în cadrul Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate din Afganistan (ISAF), Guvernul SUA l-a decorat post-mortem pe Vasile Unguraș cu US Bronze Star Medal.
EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) VIZIREANU ADRIAN ION
 
Comunicat nr. 131
Data: 07.05.2016
 
Militari români căzuți la datorie în Afganistan
 
          Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit, în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai 2016, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani.
          În urma incidentului, celor trei militari de la forțele pentru operații speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian  nu au supraviețuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.
          Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.
          Conducerea Ministerului Apărării Naționale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanțe familiilor militarilor decedați și urmărește cu atenție evoluția situației medicale a celui rănit.
          „Am aflat cu profundă tristețe despre moartea militarilor, care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât și în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanțe familiilor, prietenilor și camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Mihnea Motoc.
  
Secția Presă
          A fost decorat, de către Președintele României cu Ordinul ,,Virtutea militară” în grad de ,,Cavaler” cu însemn de război și înaintat în gradul de sublocotenent post-mortem.
          În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem, pe data de 23.05.2016, sublocotenentului (p.m.) Adrian Ion Vizireanu, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Buzău, jud. Buzău, iar prin H.C.L nr. 68 din 28.03.2017, o stradă din municipiu îi poartă numele.
EROUL SUBLOCOTENENT (P.M.) VULPOIU CONSTANTIN CLAUDIU
Comunicat nr. 71
Data: 30.03.2014
 
Precizări despre atacul din Afganistan
          Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu a decedat, iar sublocotenentul Ionuț Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu și caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu și Eugen Valentin Pătru au fost răniți, în Afganistan, în dimineața zilei de duminică, 30 martie 2014, în urma unui atac sinucigaș cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în mașina de luptă.
          Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu avea 35 de ani, era angajat al Ministerului Apărării Naționale din 2001, căsătorit, un copil. A mai participat la șase misiuni externe, în Afganistan și Irak.
          Militarii români, din Batalionul Manevră dislocat în provincia Zabul, executau o misiune de patrulare, cu trei mașini de luptă MRAP (rezistente la mine și protejate împotriva ambuscadelor - Mine Resistant Ambush Protected), pe autostrada A1, la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operațională înaintată Mescall.
          În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost transportați cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din Kandahar.
          Ministrul apărării naționale transmite sincere condoleanțe familiei militarului decedat și urmărește cu atenție starea răniților.
          În Afganistan, în acest moment, sunt dislocați aproximativ 1.000 de militari. Din 2002, de când România participă la reconstrucția acestei țări, 23 de militari au căzut la datorie, iar alți aproximativ 130 au fost răniți în acest teatru de operații.
          Până acum, Armata României a pierdut 26 de militari în toate teatrele de operații la care au participat și alți peste 140 au fost răniți.
          Din 1991, aproximativ 40.000 de militari au fost dislocați în diferite zone de conflict pentru a participa la misiuni de menținere a păcii.
 
Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale.
         
          În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații Afganistan în care și-a sacrificat viața, plutonierul major Vulpoiu Claudiu a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).
          De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu, sublocotenentului (p.m.) Vulpoiu Claudiu i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Craiova, județul Dolj din data de 24.04.2014 și conform H.C.L. nr. 225 din 15.12.2016, o stradă din municipiu îi poartă numele.

Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK